MULTIMEDIA

 
Alte articole din Proiecte Data publicarii: Duminica, 03 Ianuarie 2016

Planurile de urbanism zonal care vizează amenajarea centrului Capitalei au fost respinse de CGMB

bucuresti.jpgCele şase proiecte de hotărâre vizând planuri de urbanism pentru zone din Centrul Capitalei au fost respinse, pe 29 decembrie, în şedinţa extraordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, votul fiind precedat de o serie de dezabateri şi luări de cuvânt, inclusiv din partea locatarilor, care au pus la îndoială oportunitatea lucrărilor în special în zona bulevardului Unirii.
Înainte de începerea şedinţei, arhitectul şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, a precizat că este vorba despre planuri de urbanism zonal, pe baza cărora ar urma să fie realizate mai multe proiecte punctuale. Toate acestea fac parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a Zonei Centrale, o strategie aprobată de Consiliul General în urmă cu patru ani. Pe baza studiilor fundamentale şi a acestei strategii s-au stabilit peste 100 de proiecte, care ar duce la punerea în aplicare a viziunii incluse în această strategie, pe un orizont de timp de 25 - 30 de ani.

"S-au selectat, din cele peste o sută de proiecte, 19 proiecte prioritare, pe criterii care ţin fie de oportunitate, fie de amploarea lor, pentru că nu au fost alese proiecte foarte mari, cum ar fi de exemplu reconfigurarea Pieţei Unirii. (...) Aceste 19 proiecte sunt prioritate, pentru ele s-a întocmit, acolo unde a fost necesar, planul de urbanism zonal, iar unul dintre aceste proiecte este unul major, care se cheamă traseu prioritar de biciclete şi pietonal, care are peste nouă kilometri şi parcurge în buclă, de la zona Pieţei Romane până la piaţa de flori, Piaţa Coşbuc", a explicat el.

Gheorghe Pătraşcu a adăugat că se doreşte redarea unei calităţi "necesare spaţiului urban", eliberându-se de maşini zonele pietonale interesante. El a subliniat, de asemenea, că au existat peste 20 de consultări publice şi că, în zona centrală a Capitalei, conform studiilor, este nevoie de 5.000 de locuri de parcare, pentru rezidenţi. Pătraşcu a mai precizat că totalitatea proiectelor care s-ar putea realiza pe baza acestor PUZ-uri ar avea o valoare aproximativă de 240 milioane de euro, dintre care 127 de milioane de euro ar fi eligibili prin Programul Operaţional Regional.

În cadrul dezbaterilor care au precedat decizia CGMB a luat cuvântul şi academicianul Răzvan Theodorescu, membru al juriului care în urmă cu cinci ani a notat soluţia cea mai bună în ce priveşte planul integrat de dezvoltare urbană pentru Bucureşti, el menţionând că a dat una din notele cele mai mari proiectului care a câştigat.

Cristofor Dan, care a reprezentat 33 de asociaţii de proprietari de pe bulevardul Unirii, a apreciat că, în urma consultărilor cu locatarii, "s-au mimat nişte soluţii de compromis". El a subliniat că nu este de acord cu tăierea copacilor, prevăzută de aceste proiecte, nici cu modificarea structurală a bulevardului Unirii sau cu amenajarea de cafenele sau terase sub ferestrele locatarilor. Un alt reprezentant al locatarilor a susţinut, la rândul său, că prin aceste proiecte nu se respectă principiul sănătăţii şi siguranţei persoanelor şi a criticat defrişările de spaţii verzi, dar şi lipsa de transparenţă, spunând că se doreşte facilitarea unor scopuri comerciale în detrimentul confortului locuitorilor din zonă. Deputatul Remus Cernea a recomandat mai mult scepticism în regândirea fundamentală a unor zone din Bucureşti, el adăugând că oraşele cele mai apreciate sunt cele care şi-au prezervat viziunile arhitecturale. El a mai spus că viciile de procedură pot ascunde vicii de fond majore şi a apreciat că graba cu care se insistă asupra acestor proiecte este suspectă. De asemenea, el a spus că "îl cutremură" faptul că vor fi tăiaţi 500 de copaci, apreciind că fondurile care ar putea fi investite în acest proiect ar trebui orientate spre renovarea clădirilor care riscă să se prăbuşească în cazul unui cutremur major.

Arhitectul Dorin Ştefan a declarat că proiectul a început ca o iniţiativă privată a mai multor arhitecţi nemulţumiţi de actuala stare de lucruri, exprimându-şi convingerea că el va reprezenta un câştig pentru Bucureşti.

La rândul său, consilierul Ion Stan a subliniat că nu trebuie blocată dezvoltarea oraşului, dar că trebuie respectate şi opiniile iubitorilor de mediu. El a afirmat că, în cazul unei decizii pripite, consilierii riscă să fie daţi în judecată de asociaţiile de proprietari nemulţumite şi a propus ca proiectele să facă obiectul unei şedinţe ordinare a CGMB.

Arhitectul şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, a declarat că s-a dorit votarea cât mai rapidă a acestor planuri de urbanism zonal deoarece pasul următor ar fi fost aprobarea studiilor de fezabilitate şi constituirea unei structuri de administrare a proiectului, în condiţiile în care trebuie depuse şi cereri de finanţare pentru Programul Operaţional Regional, unde contează principiul întâietăţii. El a precizat că toţi copacii tăiaţi vor fi înlocuiţi şi că planul de urbanism zonal nu prevede detalii, precum amenajarea unor terase ori cafenele, acestea fiind aspecte care urmează să fie stabilite ulterior. Cele şase proiecte de hotărâre care fac parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană "Zona Centrală" vizează aprobarea documentaţiei de urbanism Plan Urbanistic Zonal pentru zonele: "Piaţa Constituţiei - Antim - B-dul Unirii", "Piaţa Cantacuzino - Piaţa Lahovary", "Parc Sfinţii Apostoli - Podul Calicilor", "Parc Izvor - Pod Mihai Vodă", "Spaţiu Public Sala Palatului" şi "Rahova - Uranus - Piaţa de Flori". AGERPRES



Alte articole din Proiecte
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !




 



Editorial
isar_lucian.jpg
Determinanți ai bulei imobiliare din România
Un editorial de Lucian Isar, publicat pe adevarulfinanciar.ro » Citeste


Analiza
Tiganas_Serban.jpg
Ce să așteptăm de la urbanismul din România?
O analiză realizată de către Șerban Țigănaș, Președintele Ordinului Arhitecților din România, cu ocazia Conferinței Naționale Urban Concept 2016, de la Predeal

Dezvoltarea localităților și a teritoriului poate fi văzută ca având etape sau cicluri care corespund unor pusee economice și de guvernare și unor contexte geopolitice mai ample. E important să evaluăm la fiecare moment oportun starea și direcția pe care o are dezvoltarea, practicile și tendințele. Am convingerea că toți cei implicați în gestiunea urbană, de la autoritățile de reglementare, practicienii din zona planificării strategice, cei din administrațiile locale și cei care realizează proiecte știu că dezvoltarea urbană poate fi calificată în România mai degrabă ca în general eșuată și nesatisfăcătoare decât reușită. » Citeste
reabilitare

Compania Saptamanii
mangalagiu_iulian.jpg
Iulian Mangalagiu, BRIKSTON: "Vrem ca şi în 2016 să păstrăm ritmul anilor precedenţi, în care am lansat în medie cinci produse noi pe piaţă”
2016 se anunţă un an foarte important pentru compania Brikston din punct de vedere al extinderii gamei de produse, atât prin completarea paletelor de nuanțe și texturi, dar și prin realizarea unor produse noi, care să ofere calitate superioară la prețuri extrem de competitive. "Ceea ce ne interesează pe noi, la BRIKSTON, în primul rând este calitatea crescută. Investim permanent în tehnologie și punem accent crescut pe inovație. Întotdeauna încercăm să fim în poziția consumatorului atunci când acesta își propune să facă o achiziție de materiale de construcții. Este o alegere pe care nu poți să nu o respecți și să o onorezi”, afirmă Iulian Mangalagiu, directorul general al BRIKSTON SA. » Citeste


Interviu
sova_dan1.jpg
Dan Şova: "Trei mari constructori sunt interesaţi de Autostrada Transilvania"
Compania care va concesiona Autostrada Comarnic - Braşov va fi selectată în luna septembrie, iar lucrările ar trebui să demareze în luna octombrie a acestui an, a declarat Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, într-un interviu acordat Agerpres. » Citeste

Eveniment
urbanconcept_2016_1.JPG
Conferinţa Naţională Urban Concept a reunit la Predeal peste o sută de arhitecți și specialiști din domeniu
Oameni şi Companii, editorul portalulului EuroUrbanism.ro, a organizat în perioada 17-19 martie, la Predeal, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei Naţionale Urban Concept- dezvoltare urbană modernă în România. » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter