MULTIMEDIA

 
Alte articole din Proiecte Data publicarii: Joi, 04 Februarie 2016

O fostă reşedinţă a lui Ştefan cel Mare ar putea fi reconstruită în jurul Bisericii "Sfântul Nicolae" din Dorohoi

dorohoi_biserica.jpgCasa domnească pe care domnitorul Ştefan cel Mare a deţinut-o la Dorohoi ar putea fi reconstruită, pe baza unor fotografii foarte vechi pe care Protopopiatul Dorohoi le deţine în original. Protopopul de Dorohoi, Stelian Ciurciun, care este şi preot al Bisericii Domneşti "Sfântul Nicolae", construită de Ştefan cel Mare în 1495, are în vedere refacerea casei pe vechiul amplasament, respectând arhitectura din secolul al XV-lea.

Potrivit acestuia, imobilul ar fi reprezentat reşedinţa lui Ştefan cel Mare, cât şi a mai multor domnitori ai Moldovei până prin secolul al XIX-lea. Clădirea a dispărut la începutul secolului al XX-lea. "Am să mă interesez şi de celelalte case domneşti pe care Ştefan cel Mare le-a construit la Putna şi la Moldoviţa, să pot să redau, măcar în parte, aspectul vechi al casei. În 1495 a fost zidită şi sfinţită Biserica Sfântul Nicolae. În 1499, după ce Ştefan cel Mare a avut o bătălie cu polonii la Vârfu Câmpului şi i-a biruit, el s-a întors aici şi a sărbătorit aici atât Sfântul Nicolae, cât şi Crăciunul. Asta înseamnă că avea un spaţiu de locuit aici", a declarat părintele Ciurciun.

Protopopul de Dorohoi admite că demersul de refacere a Casei domneşti este foarte greu, atât din punct de vedere financiar, cât şi birocratic, dar el consideră că are obligaţia de a-l face.

Biserica Domnească din Dorohoi, închinată tot Sfântului Ierarh Nicolae, a fost ctitorită în anul 1495 şi a fost sfinţită pe 18 octombrie 1495. Biserica îşi păstrează până astăzi zidurile originale şi forma iniţială, deşi a fost supusă, de-a lungul timpului, unor procese de restaurare. Pe pisania originală a bisericii, scrisă în limba slavonă şi aşezată în partea dreapta a uşii de intrare, este scris: "Binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit acest hram întru numele celui între sfinţi, părintele nostru, arhiereul şi făcătorul de minuni Nicolae; şi s-a săvârşit în anul 7003, luna octombrie, 18, iar al domniei lui al 39-lea curgător".

Din punct de vedere arhitectural, biserica dispune de aceeaşi structură ca şi Biserica Sfântul Nicolae din incinta Mănăstirii Popăuţi din Botoşani, dar şi ca Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău, construită în 1492. AGERPRES



Alte articole din Proiecte
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !


psc


 



Editorial
isar_lucian.jpg
Determinanți ai bulei imobiliare din România
Un editorial de Lucian Isar, publicat pe adevarulfinanciar.ro » Citeste


Analiza
Tiganas_Serban.jpg
Ce să așteptăm de la urbanismul din România?
O analiză realizată de către Șerban Țigănaș, Președintele Ordinului Arhitecților din România, cu ocazia Conferinței Naționale Urban Concept 2016, de la Predeal

Dezvoltarea localităților și a teritoriului poate fi văzută ca având etape sau cicluri care corespund unor pusee economice și de guvernare și unor contexte geopolitice mai ample. E important să evaluăm la fiecare moment oportun starea și direcția pe care o are dezvoltarea, practicile și tendințele. Am convingerea că toți cei implicați în gestiunea urbană, de la autoritățile de reglementare, practicienii din zona planificării strategice, cei din administrațiile locale și cei care realizează proiecte știu că dezvoltarea urbană poate fi calificată în România mai degrabă ca în general eșuată și nesatisfăcătoare decât reușită. » Citeste
reabilitare

Compania Saptamanii
mangalagiu_iulian.jpg
Iulian Mangalagiu, BRIKSTON: "Vrem ca şi în 2016 să păstrăm ritmul anilor precedenţi, în care am lansat în medie cinci produse noi pe piaţă”
2016 se anunţă un an foarte important pentru compania Brikston din punct de vedere al extinderii gamei de produse, atât prin completarea paletelor de nuanțe și texturi, dar și prin realizarea unor produse noi, care să ofere calitate superioară la prețuri extrem de competitive. "Ceea ce ne interesează pe noi, la BRIKSTON, în primul rând este calitatea crescută. Investim permanent în tehnologie și punem accent crescut pe inovație. Întotdeauna încercăm să fim în poziția consumatorului atunci când acesta își propune să facă o achiziție de materiale de construcții. Este o alegere pe care nu poți să nu o respecți și să o onorezi”, afirmă Iulian Mangalagiu, directorul general al BRIKSTON SA. » Citeste


Interviu
sova_dan1.jpg
Dan Şova: "Trei mari constructori sunt interesaţi de Autostrada Transilvania"
Compania care va concesiona Autostrada Comarnic - Braşov va fi selectată în luna septembrie, iar lucrările ar trebui să demareze în luna octombrie a acestui an, a declarat Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, într-un interviu acordat Agerpres. » Citeste

Eveniment
urbanconcept_2016_1.JPG
Conferinţa Naţională Urban Concept a reunit la Predeal peste o sută de arhitecți și specialiști din domeniu
Oameni şi Companii, editorul portalulului EuroUrbanism.ro, a organizat în perioada 17-19 martie, la Predeal, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei Naţionale Urban Concept- dezvoltare urbană modernă în România. » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter