MULTIMEDIA

 
Alte articole din Proiecte Data publicarii: Luni, 08 Februarie 2016

Tunelul pe sub Dunăre, care ar lega Moldova de Dobrogea, a intrat în faza expertizelor geologice

dunarea2.jpgTunelul pe sub Dunăre, care ar lega Moldova de Dobrogea, a intrat în faza expertizelor geologice, municipiul Galaţi urmând să beneficieze de un element de infrastructură rutieră unic în ţară dacă proiectul ar fi finalizat.
"Tunelul pe sub Dunăre reprezintă principalul obiectiv pentru dezvoltarea oraşului, studiul de prefezabilitate al acestuia urmând să fie finanţat din bugetul local, aprobat recent de Consiliul Local Municipal Galaţi, a declarat primarul municipiului Galaţi, Marius Stan.

Potrivit edilului, pentru studiul de prefezabilitate al subtraversării Dunării a fost alocată suma de 2,5 milioane lei, care cuprinde un studiu geo, un studiu de trafic şi un studiu care să spună valoarea totală a investiţiei, utilitatea ei şi dacă se poate asigura finanţarea din parteneriat public-privat sau printr-un proiect cu fonduri europene.

"Din punctul meu de vedere, cel mai important capitol rămâne proiectul tunelului, fără de care nu putem vorbi vreodată de dezvoltarea Galaţiului. Urmează celelalte proiecte pe care vrem să le continuăm - cartiere de locuinţe sociale, sediul primăriei, toate proiectele de infrastructură stradală", a spus Marius Stan.

Primarul a precizat că, în decembrie 2015, a dat firmei Louis Berger România, cea care face studiul de prefezabilitate şi de fezabilitate, ordinul de începere a expertizelor geologice, fiind identificate deja şapte posibile locaţii pentru construirea tunelului. "Firma respectivă s-a apucat de treabă. A închiriat nişte barje, a făcut deja nişte studii geo pe cele două maluri, a identificat şapte posibile locaţii şi urmează să continue lucrarea cu studiile geo pe fundul Dunării, pentru o corelare de date. Sunt în grafic. Proiectul merge mai departe, în ciuda unora cărora le place să vorbească pe după uşi", a declarat Stan. Potrivit acestuia, firma Louis Berger România s-a angajat să facă studiile, proiectul tehnic şi să găsească finanţarea în baza unui contract de 3,9 milioane euro, care va fi plătit pe etape de municipalitatea gălăţeană. În prima etapă, se vor plăti cele 2,5 milioane lei, pentru un prim studiu de prefezabilitate.

"După terminarea studiului, urmează să facă tot ceea ce înseamnă studiul de trafic, proiectul tehnic. Sunt pe etape. Tot pe etape plătim şi noi. Dacă prima etapă nu ne convine, dacă este nefavorabilă, dacă studiul geo pe fundul Dunării spune că avem numai loess sau mai ştiu eu ce alt material care este impropriu pentru o construcţie atât de serioasă, putem să ne oprim şi rămânem cu un studiu pe care îl plătim. Trebuia făcut oricum un astfel de studiu pentru Galaţi, pentru Dunăre", a menţionat primarul. Ideea tunelului pe sub Dunăre a fost lansată de primarul Marius Stan în 2013 şi tot atunci proiectul a fost inclus pe lista proiectelor strategice ale municipiului Galaţi pentru exerciţiul financiar european 2014 - 2020. În baza hotărârii CLM Galaţi nr 238/2013, prin care tunelul a fost înscris în lista proiectelor strategice, a fost comandat studiul de prefezabilitate, realizat de firma elveţiană Basler & Hofmann AG. Lungimea tunelului ar urma să fie de 2,06 km, din care 1,56 km galeria propriu-zisă, săpată cu utilaje speciale, iar 0,5 km ar fi realizaţi prin săpătură deschisă. Lungimea totală a şoselei ce ar urma să lege malul gălăţean de cel tulcean ar fi de 8,96 km. Tunelul va avea două benzi de circulaţie şi o bandă de urgenţă. La fiecare 500 de metri vor fi ieşiri de urgenţă către galeriile de salvare. Tunelul ar fi estimat să coste aproximativ 230 milioane euro fără TVA. AGERPRES



Alte articole din Proiecte
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !


kronemag


 

Editorial
isar_lucian.jpg
Determinanți ai bulei imobiliare din România
Un editorial de Lucian Isar, publicat pe adevarulfinanciar.ro » Citeste


Analiza
Tiganas_Serban.jpg
Ce să așteptăm de la urbanismul din România?
O analiză realizată de către Șerban Țigănaș, Președintele Ordinului Arhitecților din România, cu ocazia Conferinței Naționale Urban Concept 2016, de la Predeal

Dezvoltarea localităților și a teritoriului poate fi văzută ca având etape sau cicluri care corespund unor pusee economice și de guvernare și unor contexte geopolitice mai ample. E important să evaluăm la fiecare moment oportun starea și direcția pe care o are dezvoltarea, practicile și tendințele. Am convingerea că toți cei implicați în gestiunea urbană, de la autoritățile de reglementare, practicienii din zona planificării strategice, cei din administrațiile locale și cei care realizează proiecte știu că dezvoltarea urbană poate fi calificată în România mai degrabă ca în general eșuată și nesatisfăcătoare decât reușită. » Citeste
reabilitare

Compania Saptamanii
mangalagiu_iulian.jpg
Iulian Mangalagiu, BRIKSTON: "Vrem ca şi în 2016 să păstrăm ritmul anilor precedenţi, în care am lansat în medie cinci produse noi pe piaţă”
2016 se anunţă un an foarte important pentru compania Brikston din punct de vedere al extinderii gamei de produse, atât prin completarea paletelor de nuanțe și texturi, dar și prin realizarea unor produse noi, care să ofere calitate superioară la prețuri extrem de competitive. "Ceea ce ne interesează pe noi, la BRIKSTON, în primul rând este calitatea crescută. Investim permanent în tehnologie și punem accent crescut pe inovație. Întotdeauna încercăm să fim în poziția consumatorului atunci când acesta își propune să facă o achiziție de materiale de construcții. Este o alegere pe care nu poți să nu o respecți și să o onorezi”, afirmă Iulian Mangalagiu, directorul general al BRIKSTON SA. » Citeste


Interviu
sova_dan1.jpg
Dan Şova: "Trei mari constructori sunt interesaţi de Autostrada Transilvania"
Compania care va concesiona Autostrada Comarnic - Braşov va fi selectată în luna septembrie, iar lucrările ar trebui să demareze în luna octombrie a acestui an, a declarat Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, într-un interviu acordat Agerpres. » Citeste

Eveniment
urbanconcept_2016_1.JPG
Conferinţa Naţională Urban Concept a reunit la Predeal peste o sută de arhitecți și specialiști din domeniu
Oameni şi Companii, editorul portalulului EuroUrbanism.ro, a organizat în perioada 17-19 martie, la Predeal, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei Naţionale Urban Concept- dezvoltare urbană modernă în România. » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter