MULTIMEDIA

 
Alte articole din Administratia locala Data publicarii: Marti, 16 Februarie 2016

Renovarea faţadei Palatului Culturii din Timişoara este aşteptată pentru demantelarea a două statuete cu identitate necunoscută

palatul_culturii_tm.jpgFaţada centrală a Palatului Culturii din Timişoara, clădire care adăposteşte Opera Naţională Română Timişoara (ONRT), Teatrul Naţional, Teatrul German de Stat şi pe cel Maghiar, intră în renovare, iar cel mai aşteptat moment este scoaterea la iveală a două statuete zidite în nişele ce flanchează intrarea principală a clădirii, a căror identitate este necunoscută în prezent.
Cu toate că atât arhitecţii, cât şi istoricii oraşului susţin prezenţa statuetelor în respectivele lăcaşuri, nimeni nu poate să precizeze pe cine înfăţişează ele. Unii susţin că ele îi reprezintă pe împăratul Franz Iosef şi pe împărăteasa Sisi (Elisabeta), alţii susţin că ar fi două ipostaze ale împăratului Franz Josef, în timp ce reprezentanţii Operei se aşteaptă să iasă la iveală cele două muze, Thalia (a comediei) şi Eutherpe (a poeziei lirice).

"Sigur există statuetele, nu doar se bănuieşte. Ştiu că ele sunt încastrate în perete. Ceea ce este de dorit din punctul nostru de vedere, al celor care ne ocupăm de cultură şi de artă şi avem şi un bagaj de cunoştinţe istorice, este să laşi în perete statuile, să fie vizibile. Să demantelezi şi să-l laşi acolo pe Franz Josef, pentru că aşa s-a numit teatrul atunci, 'Franz Josef', la întemeierea sa (1871-1875), iar proiectul este făcut de doi arhitecţi de la Viena, Helmer şi Fellner, constructori a numeroase săli de teatru din Europa - Budapesta, Viena, Odessa", a declarat istoricul prof. univ. dr. Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă Timişoara (MArT).

Misterul asupra identităţii personajelor reprezentate de cele două statuete se explică prin faptul că aceia care au trăit în perioada în care ele erau vizibile nu mai sunt, iar fotografiile care înfăţişează statuetele sunt din plan îndepărtat şi nu pot fi identificate clar chipurile.

Reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Timiş au precizat că "acele statuete sunt ornamente şi nu au valoare individuală. Ele fac parte din întregul corp al clădirii Operei". "Teatrul s-a numit la acea vreme Teatrul 'Franz Josef', dar nu credem că statuile îi reprezintă pe împărat şi pe împărăteasă. Noi credem să statuetele reprezintă cele două muze, pe cea a Muzicii şi pe cea a Teatrului", a afirmat Emilian Brînzei, purtător de cuvânt al Operei Naţionale Române Timişoara. Indiferent pe cine reprezintă statuetele acoperite după 1920 în nişele clădirii, municipalitatea doreşte să le fixeze pe socluri special amenajate, în exterior, de-o parte şi de alta a intrării în Operă. "Dacă se vor afla, statuile vor fi scoase şi valorificate într-o manieră care se potriveşte şi cu faţada actuală, prin postarea lor de-o parte şi alta, flancând intrarea principală. Deşi clădirea aparţine Primăriei Timişoara, pentru valorificarea statuetelor va fi necesar şi avizul Ministerului Culturii", a precizat primarul Nicolae Robu, marţi, într-o conferinţă de presă.

Municipalitatea a finalizat licitaţia pentru executarea lucrărilor de refacere a faţadei principale a Palatului Culturii, pentru care a alocat 632.000 de lei, de la bugetul local, urmând să fie gata în termen de şase luni de la deschiderea şantierului. AGERPRES



Alte articole din Administratia locala
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !




 

Editorial
isar_lucian.jpg
Determinanți ai bulei imobiliare din România
Un editorial de Lucian Isar, publicat pe adevarulfinanciar.ro » Citeste


Analiza
Tiganas_Serban.jpg
Ce să așteptăm de la urbanismul din România?
O analiză realizată de către Șerban Țigănaș, Președintele Ordinului Arhitecților din România, cu ocazia Conferinței Naționale Urban Concept 2016, de la Predeal

Dezvoltarea localităților și a teritoriului poate fi văzută ca având etape sau cicluri care corespund unor pusee economice și de guvernare și unor contexte geopolitice mai ample. E important să evaluăm la fiecare moment oportun starea și direcția pe care o are dezvoltarea, practicile și tendințele. Am convingerea că toți cei implicați în gestiunea urbană, de la autoritățile de reglementare, practicienii din zona planificării strategice, cei din administrațiile locale și cei care realizează proiecte știu că dezvoltarea urbană poate fi calificată în România mai degrabă ca în general eșuată și nesatisfăcătoare decât reușită. » Citeste
reabilitare

Compania Saptamanii
mangalagiu_iulian.jpg
Iulian Mangalagiu, BRIKSTON: "Vrem ca şi în 2016 să păstrăm ritmul anilor precedenţi, în care am lansat în medie cinci produse noi pe piaţă”
2016 se anunţă un an foarte important pentru compania Brikston din punct de vedere al extinderii gamei de produse, atât prin completarea paletelor de nuanțe și texturi, dar și prin realizarea unor produse noi, care să ofere calitate superioară la prețuri extrem de competitive. "Ceea ce ne interesează pe noi, la BRIKSTON, în primul rând este calitatea crescută. Investim permanent în tehnologie și punem accent crescut pe inovație. Întotdeauna încercăm să fim în poziția consumatorului atunci când acesta își propune să facă o achiziție de materiale de construcții. Este o alegere pe care nu poți să nu o respecți și să o onorezi”, afirmă Iulian Mangalagiu, directorul general al BRIKSTON SA. » Citeste


Interviu
sova_dan1.jpg
Dan Şova: "Trei mari constructori sunt interesaţi de Autostrada Transilvania"
Compania care va concesiona Autostrada Comarnic - Braşov va fi selectată în luna septembrie, iar lucrările ar trebui să demareze în luna octombrie a acestui an, a declarat Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, într-un interviu acordat Agerpres. » Citeste

Eveniment
urbanconcept_2016_1.JPG
Conferinţa Naţională Urban Concept a reunit la Predeal peste o sută de arhitecți și specialiști din domeniu
Oameni şi Companii, editorul portalulului EuroUrbanism.ro, a organizat în perioada 17-19 martie, la Predeal, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei Naţionale Urban Concept- dezvoltare urbană modernă în România. » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter