MULTIMEDIA

 
Alte articole din Legislatie Data publicarii: Joi, 03 Martie 2016

Vasile Dîncu, despre consolidarea clădirilor din Bucureşti: "Nu se poate face fără voinţa oamenilor şi încălcând Constituţia"

dincu_guvern 2015.jpgPrograme pentru consolidarea clădirilor din Bucureşti sunt multe, însă legea în acest moment şi voinţa publică nu permit începerea acestor lucrări, a declarat vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
"Sunt multe programe pentru reconsolidarea clădirilor din Bucureşti, însă legea în acest moment şi voinţa publică nu ne permit să începem aceste lucrări. Să sperăm că grupul interministerial care este format pentru a găsi o soluţie legislativă pentru asta va ajunge la o concluzie. Cred că este şi o iniţiativă în Parlament, alături de care lucrăm şi noi şi sperăm să găsim o formulă prin care să putem să avem acceptul proprietarilor în a face acest lucru. Nu se poate face fără voinţa oamenilor şi încălcând Constituţia", a precizat Dîncu, la lansarea unui proiect care vizează dezvoltarea unor regiuni sărace ale ţării.

El a adăugat că Ministerul Dezvoltării Regionale dispune pentru consolidarea clădirilor de 25 de milioane de lei, dar pot fi accesate şi fonduri de câteva sute de milioane de euro printr-un program european, însă acest lucru nu se poate face fără o lege corespunzătoare. "Avem o sumă de cinci ori mai mare decât cea de anul trecut, însă din acea sumă de anul trecut a fost cheltuită practic numai a cincea parte. Deci, practic, avem o sumă mult mai mare - 25 de milioane de lei în acest moment. Problema este că mai avem 300 de milioane de euro pe care îi putem folosi dintr-un program european. Problema este să putem avea o lege care să ne permită să putem avea accesul la aceste clădiri. Sigur, vizăm şi o conlucrare internaţională, sper într-un sprijin din partea Japoniei cu specialişti experţi, care având tehnici avansate pot să lucreze şi cu oamenii în interiorul acestor clădiri doar pentru consolidare seismică. Însă noi putem cupla, de asemenea, încă alte sume, pentru că este vorba şi de reconsolidarea clădirilor din perspectiva energetică, a unor consumuri energetice cât mai scăzute", a spus Dîncu.

El s-a referit şi la necesitatea consolidării clădirilor în care se desfăşoară activităţi de creaţie artistică. "Am căutat să găsim moduri pentru a reloca câteva clădiri în care se desfăşoară activităţi de creaţie artistică. Deocamdată am primit mai degrabă promisiuni, dar sper să se şi valideze unele dintre ele de la Primăria Generală a Capitalei, pentru că Guvernul în sine nu are spaţiile dedicate. Sper că autorităţile locale vor înţelege să sprijine zonele asociative care nu-şi pot desfăşura activitatea. Ne simţim preocupaţi, este una din problemele prime pe agenda Guvernului", a afirmat Dîncu. În context, comisarul european Corina Creţu, prezentă la lansarea proiectului "Regiuni mai puţin dezvoltate", a spus că "nimic" nu opreşte autorităţile române să primească şi să elaboreze acest gen de proiecte europene, pentru a îmbunătăţi siguranţa oamenilor. "Oraşele pot să primească direct bugete pe care să le folosească pentru acest scop. Proiectul consolidării energetice a clădirilor publice şi private este unul din cele mai populare proiecte din UE, pentru că în primul rând consolidează clădirile. (...) Speranţa mea este că vom lucra direct şi cu autorităţile locale şi cu autorităţile naţionale, pentru a maximiza impactul şi a avea într-adevăr performanţă maximă. Pentru că avem această oportunitate istorică unică, avem 22,4 miliarde de euro pentru următorii şapte ani şi trebuie să învăţăm din experienţa noastră", a spus Creţu. AGERPRES



Alte articole din Legislatie
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !


kronemag


 



Editorial
isar_lucian.jpg
Determinanți ai bulei imobiliare din România
Un editorial de Lucian Isar, publicat pe adevarulfinanciar.ro » Citeste


Analiza
Tiganas_Serban.jpg
Ce să așteptăm de la urbanismul din România?
O analiză realizată de către Șerban Țigănaș, Președintele Ordinului Arhitecților din România, cu ocazia Conferinței Naționale Urban Concept 2016, de la Predeal

Dezvoltarea localităților și a teritoriului poate fi văzută ca având etape sau cicluri care corespund unor pusee economice și de guvernare și unor contexte geopolitice mai ample. E important să evaluăm la fiecare moment oportun starea și direcția pe care o are dezvoltarea, practicile și tendințele. Am convingerea că toți cei implicați în gestiunea urbană, de la autoritățile de reglementare, practicienii din zona planificării strategice, cei din administrațiile locale și cei care realizează proiecte știu că dezvoltarea urbană poate fi calificată în România mai degrabă ca în general eșuată și nesatisfăcătoare decât reușită. » Citeste
reabilitare

Compania Saptamanii
mangalagiu_iulian.jpg
Iulian Mangalagiu, BRIKSTON: "Vrem ca şi în 2016 să păstrăm ritmul anilor precedenţi, în care am lansat în medie cinci produse noi pe piaţă”
2016 se anunţă un an foarte important pentru compania Brikston din punct de vedere al extinderii gamei de produse, atât prin completarea paletelor de nuanțe și texturi, dar și prin realizarea unor produse noi, care să ofere calitate superioară la prețuri extrem de competitive. "Ceea ce ne interesează pe noi, la BRIKSTON, în primul rând este calitatea crescută. Investim permanent în tehnologie și punem accent crescut pe inovație. Întotdeauna încercăm să fim în poziția consumatorului atunci când acesta își propune să facă o achiziție de materiale de construcții. Este o alegere pe care nu poți să nu o respecți și să o onorezi”, afirmă Iulian Mangalagiu, directorul general al BRIKSTON SA. » Citeste


Interviu
sova_dan1.jpg
Dan Şova: "Trei mari constructori sunt interesaţi de Autostrada Transilvania"
Compania care va concesiona Autostrada Comarnic - Braşov va fi selectată în luna septembrie, iar lucrările ar trebui să demareze în luna octombrie a acestui an, a declarat Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, într-un interviu acordat Agerpres. » Citeste

Eveniment
urbanconcept_2016_1.JPG
Conferinţa Naţională Urban Concept a reunit la Predeal peste o sută de arhitecți și specialiști din domeniu
Oameni şi Companii, editorul portalulului EuroUrbanism.ro, a organizat în perioada 17-19 martie, la Predeal, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei Naţionale Urban Concept- dezvoltare urbană modernă în România. » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter