MULTIMEDIA

 
Alte articole din Administratia locala Data publicarii: Luni, 07 Martie 2016

Clădirea teatrului din Giurgiu a intrat în reabilitare, după mai bine de o jumătate de secol de la darea în folosinţă

Clădirea Teatrului Tudor Vianu din municipiul Giurgiu a intrat în reabilitare după mai bine de o jumătate de secol de la darea în folosinţă, a declarat directorul adjunct al teatrului, Elsa Joantă. Lucrările sunt preconizate să fie finalizate în luna iulie, astfel încât în toamnă stagiunea să fie redeschisă într-o clădire complet reabilitată.

"Constructorul desfăşoară lucrări pe mai multe planuri şi la interior şi la exteriorul clădirii. Astfel, în interior se demontează scaunele din sala mare de spectacole, se lucrează la scenă pentru montarea unei noi podele, lucrările aici fiind de mare anvergură pentru că sunt dezafectate toate obiectele vechi, a fost desfăcut întreg lambriul pentru că totul pe dedesubt va fi ignifugat, va fi refăcută izolaţia fonică, dar vor fi montate şi noi corpuri de încălzire, dar şi noi corpuri de răcire, o bucurie pentru toţi spectatorii şi actorii care vor juca în această sală cu 450 de locuri care va avea şi climatizare, adică nu o să ne mai fie frig iarna şi foarte cald vara. Cel mai spectaculos este modul în care se va schimba tâmplăria metalică pentru că prima impresie contează foarte mult şi vechile rame metalice cu geamuri care nu se mai închideau bine după peste 50 de ani de folosinţă, clădirea fiind dată în funcţiune în anul 1964, vor fi înlocuite cu tâmplărie metalică tip termopan cu izolare termică corespunzătoare, de altfel absolut toată tâmplăria metalică, toate corpurile de iluminat vor fi înlocuite", a declarat Elsa Joantă.

Ea a spus că vor fi refăcute şi reţelele de hidranţi, instalaţia de stingere a incendiilor, va fi montată o nouă reţea de tubulatură pentru evacuarea fumului în caz de incendiu şi vor exista şi detectoare de fum în incintă. Totodată, va fi refăcută faţada şi terasa clădirii. "Se face o refacere la faţadă, aceasta va fi curăţată, reîmprospătată, în aşa fel încât nu numai interiorul, dar şi exteriorul clădirii să arate bine. Se lucrează şi la terasă, se lucrează pe porţiuni astfel încât să nu avem surpriza unei ploi cu mai mare cantitate de apă şi să ne plouă în casă, se decopertează pe porţiuni, întreaga suprafaţă a terasei a fost împărţită în trei părţi, deja pe prima dintre părţi s-a înlăturat tot stratul vechi izolator şi s-a trecut la aplicarea primelor straturi noi de izolaţie", a completat Elsa Joantă.

Clădirea Teatrului Tudor Vianu din Giurgiu a fost dată în folosinţă în anul 1964 şi o mare parte dintre instalaţii erau nefuncţionale. "În toamna anului trecut s-a spart o conductă de apă undeva într-o zonă inaccesibilă, am încercat cu mai multe firme de specialitate în speranţa că poate cineva ne dă o soluţie pentru repararea acelei conducte, a fost imposibil, era sub pardoseala cafenelei artiştilor, de asemenea cafeneaua suportă o lucrare foarte complicată, deoarece acolo a fost o tasare puternică a pământului, pardoseala era lăsată şi trebuie să ne ducem cu lucrările la o adâncime faţă de cota iniţială de circa un metru, pământul este ud şi din acest motiv nu se poate face compactarea şi atunci a trebuit ca a proiectantul să revizuiască soluţia tehnică", a încheiat Elsa Joantă.

Costul lucrărilor privind reabilitarea clădirii în care funcţionează Teatrul Tudor Vianu din Giurgiu este de aproximativ un milion de euro, finanţatorul principal fiind Consiliul Judeţean Giurgiu, iar termenul de finalizare a lucrărilor este luna iulie. Între timp, activitatea artistică a Teatrului Tudor Vianu se desfăşoară pe scena Centrului Cultural Local "Ion Vinea". AGERPRES



Alte articole din Administratia locala
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !




 

Editorial
isar_lucian.jpg
Determinanți ai bulei imobiliare din România
Un editorial de Lucian Isar, publicat pe adevarulfinanciar.ro » Citeste


Analiza
Tiganas_Serban.jpg
Ce să așteptăm de la urbanismul din România?
O analiză realizată de către Șerban Țigănaș, Președintele Ordinului Arhitecților din România, cu ocazia Conferinței Naționale Urban Concept 2016, de la Predeal

Dezvoltarea localităților și a teritoriului poate fi văzută ca având etape sau cicluri care corespund unor pusee economice și de guvernare și unor contexte geopolitice mai ample. E important să evaluăm la fiecare moment oportun starea și direcția pe care o are dezvoltarea, practicile și tendințele. Am convingerea că toți cei implicați în gestiunea urbană, de la autoritățile de reglementare, practicienii din zona planificării strategice, cei din administrațiile locale și cei care realizează proiecte știu că dezvoltarea urbană poate fi calificată în România mai degrabă ca în general eșuată și nesatisfăcătoare decât reușită. » Citeste
reabilitare

Compania Saptamanii
mangalagiu_iulian.jpg
Iulian Mangalagiu, BRIKSTON: "Vrem ca şi în 2016 să păstrăm ritmul anilor precedenţi, în care am lansat în medie cinci produse noi pe piaţă”
2016 se anunţă un an foarte important pentru compania Brikston din punct de vedere al extinderii gamei de produse, atât prin completarea paletelor de nuanțe și texturi, dar și prin realizarea unor produse noi, care să ofere calitate superioară la prețuri extrem de competitive. "Ceea ce ne interesează pe noi, la BRIKSTON, în primul rând este calitatea crescută. Investim permanent în tehnologie și punem accent crescut pe inovație. Întotdeauna încercăm să fim în poziția consumatorului atunci când acesta își propune să facă o achiziție de materiale de construcții. Este o alegere pe care nu poți să nu o respecți și să o onorezi”, afirmă Iulian Mangalagiu, directorul general al BRIKSTON SA. » Citeste


Interviu
sova_dan1.jpg
Dan Şova: "Trei mari constructori sunt interesaţi de Autostrada Transilvania"
Compania care va concesiona Autostrada Comarnic - Braşov va fi selectată în luna septembrie, iar lucrările ar trebui să demareze în luna octombrie a acestui an, a declarat Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, într-un interviu acordat Agerpres. » Citeste

Eveniment
urbanconcept_2016_1.JPG
Conferinţa Naţională Urban Concept a reunit la Predeal peste o sută de arhitecți și specialiști din domeniu
Oameni şi Companii, editorul portalulului EuroUrbanism.ro, a organizat în perioada 17-19 martie, la Predeal, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei Naţionale Urban Concept- dezvoltare urbană modernă în România. » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter