MULTIMEDIA

 
Alte articole din Proiecte Data publicarii: Marti, 15 Martie 2016

Luna Şes, staţiunea sătmăreană în construcţie de peste trei decenii, se apropie de finalizare

Luna_Ses.jpgDupă circa 30 de ani în care se află în fază de discuţii, propuneri, proiecte şi promisiuni electorale, staţiunea turistică montană Luna Şes este aproape de finalizare. Cel mai probabil pârtia de schi de la Luna Şes va fi funcţională începând cu iarna următoare, fiind singura din judeţul Satu Mare. Zona montană Luna Şes este una de-a dreptul pitorească. Peisajul montan, cu izvoarele de apă şi arborii, oferă un cadru minunat pentru o ieşire în natură.

Traseele montane amenajate aici încep din oraşul Negreşti Oaş şi duc până în vârful Pietroasa, aflat la o altitudine de 1.201. Pasionaţii de drumeţii au astfel ocazia, în cele peste trei ore, să vadă frumuseţi unice în ţară, precum Sfinxul Oaşului, sau bătrâne case oşeneşti, mici şi albastre, uitate parcă în poieniţe. Aproape de locul viitoarei pârtii de schi se află şi o mică bisericuţă din lemn. Din Vârful Pietroasa se deschide un platou imens spre Maramureş, în zilele însorite văzându-se la distanţe foarte mari.

Despre proiectul Luna Şes se vorbeşte încă din anii 1986-1988, s-a scris foarte mult în presă. De prin 2010 se promite că în anul următor se va putea schia, însă pârtia nu este amenajată nici acum. Deşi lucrările sunt acum avansate, este montată instalaţia de telescaun, este asfaltat drumul până la baza pârtiei, este introdus curentul electric, localnicii nu sunt prea încrezători. "Poate va fi deschisă în anul 2050 când noi nu vom mai fi", a spus o oşancă ieşită la plimbare.

Vestea că pârtia de schi urma să se deschidă a ajuns până în Ungaria, astfel că în această iarnă două autocare cu schiori au urcat muntele, doar că n-au mai avut pârtie, povesteşte un alt localnic. Dezamăgiţi, schiorii au plecat spre alte pârtii din Maramureş, judeţ mult mai bine pregătit din acest punct de vedere. Proiectul Luna Şes, ce se întinde peste 260 de ha, este unul foarte ambiţios, fiind o investiţie estimată la 60 de milioane lei.

Primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, a declarat pentru AGERPRES că au fost finalizaţi cei peste 6 km de drum, a fost introdus curentul electric, iar acum este în curs de implementare contractul pentru amenajarea pârtiei de schi, finalizarea clădirilor administrative, instalarea nocturnei şi a instalaţiei de zăpadă. O piedică birocratică este scoaterea unei părţi a pârtiei de schi din circuitul forestier, pentru care a fost nevoie şi de avizul Ministerului Mediului.

"Proiectul privind amenajarea pârtiei de schi şi clădirilor administrative în valoare de 26 de milioane de lei este în curs de finalizare, din care s-au executat lucrări de 10-11 milioane. Pentru ceilalţi 16 milioane de lei s-a semnat contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării Regionale prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală anul trecut în luna noiembrie, iar constructorii urmează să intre, să înceapă lucrările ca să finalizeze contractul", a declarat Fedorca.

Edilul Negreştiului arată că un asemenea proiect ar fi un adevărat nucleu în jurul căruia s-ar putea dezvolta turismul în întreaga Ţara Oaşului.

"Este polul, nucleul în jurul căruia se vor dezvolta tot ce înseamnă activităţi economice, creare de locuri de muncă, buget în plus la autoritatea locală. Noi realmente ne bazăm pe acest proiect că va reuşi să repornească activitatea economică în zona noastră şi activitatea turistică. Neavând un nucleu în jurul căruia să construieşti activităţi, efectiv şi în zonă e mai greu să porneşti activitatea turistică", a spus edilul.

Dincolo de pârtia de schi, Luna Şes se doreşte a fi atractivă pentru turişti tot timpul anului, cu trasee montane şi zone de picnic pentru vară. "Şi partea de schi e importantă, dar noi Luna Şes o vedem ca o staţiune care să atragă turişti în toată perioada anului. Acest lucru vrem să-l facem prin tot ceea ce o să fie acolo, pensiuni, activităţi montane, să atragem turişti", a arătat primarul. În momentul de faţă, pensiunile din zonă oferă aproape 100 de locuri de cazare, dar mai sunt investiţii private în derulare, inclusiv într-un complex SPA. "Este în finalizare un hotel mare, o să fie un hotel mai luxos, are SPA, bază de tratament, săli de conferinţe, o locaţie foarte faină. Deocamdată în zonă sunt la ora actuală aproape 100 de locuri de cazare", a mai arătat edilul.

Aurelia Fedorca este totuşi optimistă şi crede că staţiunea va fi deschisă oficial în acest an, mai ales că problema cea mai mare, sursa de finanţare, a fost rezolvată. "E un proiect vechi, început de foarte multă vreme, dar nu suntem noi responsabili, autorităţile care suntem acuma. Noi din 2012 încoace am închis contractele rând pe rând. Constructorul spune că în şase luni poate să finalizeze lucrarea. Eu le spun tuturor, e un proiect vechi, nici nu mai contează din ce cauză nu s-a terminat. Sunt stupefiată câteodată când mă lovesc de birocraţie, pentru că lucrurile sunt foarte clare: şi autoritatea locală e tot stat şi Satu Mare e tot stat, noi ne luptăm între noi. Partea cea mai grea a fost finanţarea la acest proiect, că este unul mare. Pe acest proiect au mers 11 milioane de euro, nu sunt bani puţini, despre acest lucru e vorba. Anul trecut, când s-a semnat contractul de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, noi ne-am bucurat enorm pentru că efectiv ştiu că închidem un capitol. E cea mai bună variantă de a dezvolta zona, pentru că oamenii au nativ chestiunea antreprenorială, imediat s-ar adapta, imediat ar şti să facă agroturism", a mai spus Aurelia Fedorca.

Pe termen lung, la Luna Şes se intenţionează construirea unui teren de golf, a unei piste de motocros, a unui centru de echitaţie, a unui circuit de automobilism pe teren accidentat şi un camping cu peste 120 de locuri de cazare. AGERPRES



Alte articole din Proiecte
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !


focality


 

Editorial
isar_lucian.jpg
Determinanți ai bulei imobiliare din România
Un editorial de Lucian Isar, publicat pe adevarulfinanciar.ro » Citeste


Analiza
Tiganas_Serban.jpg
Ce să așteptăm de la urbanismul din România?
O analiză realizată de către Șerban Țigănaș, Președintele Ordinului Arhitecților din România, cu ocazia Conferinței Naționale Urban Concept 2016, de la Predeal

Dezvoltarea localităților și a teritoriului poate fi văzută ca având etape sau cicluri care corespund unor pusee economice și de guvernare și unor contexte geopolitice mai ample. E important să evaluăm la fiecare moment oportun starea și direcția pe care o are dezvoltarea, practicile și tendințele. Am convingerea că toți cei implicați în gestiunea urbană, de la autoritățile de reglementare, practicienii din zona planificării strategice, cei din administrațiile locale și cei care realizează proiecte știu că dezvoltarea urbană poate fi calificată în România mai degrabă ca în general eșuată și nesatisfăcătoare decât reușită. » Citeste
reabilitare

Compania Saptamanii
mangalagiu_iulian.jpg
Iulian Mangalagiu, BRIKSTON: "Vrem ca şi în 2016 să păstrăm ritmul anilor precedenţi, în care am lansat în medie cinci produse noi pe piaţă”
2016 se anunţă un an foarte important pentru compania Brikston din punct de vedere al extinderii gamei de produse, atât prin completarea paletelor de nuanțe și texturi, dar și prin realizarea unor produse noi, care să ofere calitate superioară la prețuri extrem de competitive. "Ceea ce ne interesează pe noi, la BRIKSTON, în primul rând este calitatea crescută. Investim permanent în tehnologie și punem accent crescut pe inovație. Întotdeauna încercăm să fim în poziția consumatorului atunci când acesta își propune să facă o achiziție de materiale de construcții. Este o alegere pe care nu poți să nu o respecți și să o onorezi”, afirmă Iulian Mangalagiu, directorul general al BRIKSTON SA. » Citeste


Interviu
sova_dan1.jpg
Dan Şova: "Trei mari constructori sunt interesaţi de Autostrada Transilvania"
Compania care va concesiona Autostrada Comarnic - Braşov va fi selectată în luna septembrie, iar lucrările ar trebui să demareze în luna octombrie a acestui an, a declarat Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, într-un interviu acordat Agerpres. » Citeste

Eveniment
urbanconcept_2016_1.JPG
Conferinţa Naţională Urban Concept a reunit la Predeal peste o sută de arhitecți și specialiști din domeniu
Oameni şi Companii, editorul portalulului EuroUrbanism.ro, a organizat în perioada 17-19 martie, la Predeal, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei Naţionale Urban Concept- dezvoltare urbană modernă în România. » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter