administratie.ro

agroaliment.ro

edumanager.ro

medicalmanager.ro

Joi, 03 Iunie 2010

Licitaţie pentru execuţia unui pod rutier de 1,2 milioane de euro în Râmnicu Vâlcea

Radulescu_romeo1.jpgPentru execuţia primului pod peste râul Olăneşti, din cele două câte sunt în proiectele Primăriei Râmnicu Vâlcea va fi organizată o licitaţie în această săptămână, a declarat miercuri primarul Romeo Rădulescu.
"Este vorba de un pod de 70 de metri lungime cu două benzi, prevăzut cu trotuare şi iluminare care va traversa râul Olăneşti în zona Morilor, legând astfel două cartiere riverane acestui râu. Mai mult, prin construcţia acestui pod traficul greu spre şi dinspre staţiunea Băile Olăneşti nu va mai trece prin centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, podul în sine împreună cu o bretea nouă de circulaţie acţionând ca o centură", a precizat primarul Rădulescu.

Vineri, 14 Mai 2010

ZIARUL FINANCIAR: "Sedesa si Euro Construct au castigat licitatia anului in constructii - reabilitarea Teatrului National”

Compania spaniola Sedesa, care reabiliteaza centrul istoric din Capitala, si Euro Construct International, detinuta de oamenii de afaceri Florian Codin si Elisabeta Manea, au castigat contractul de reabilitare a Teatrului National Bucuresti, una dintre cele mai mari licitatii de constructii ale anului, potrivit unor surse din piata. Proiectul de reabilitare a cladirii TNB este finantat din banii de la Guvern si de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, in urma unui acord incheiat in 2007.

Miercuri, 31 Martie 2010

Licitaţie pentru concesionarea unui cartier în municipiul Satu Mare

Primăria municipiului Satu Mare a publicat marţi pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) anunţul privind concesionarea lucrărilor dintr-un cartier pe o perioadă de 12 ani.
Potrivit primarului Iuliu Ilyes, firma care va câştiga licitaţia va reface infrastructura întregului cartier şi o va întreţine o perioadă de 12 ani, urmând ca administraţia locală să plătească anual firmei o anumită sumă.


Luni, 15 Martie 2010

Licitaţie pentru construirea Turnului stadionului "Ion Moina" din Cluj-Napoca

stadionul ion moina.jpgAnunţul de participare privind concesiunea - "Clădire turn multifuncţională la complexul sportiv "Ion Moina" din Cluj-Napoca, Aleea Parcului f.n.” (pe amplasamentul fostului stadion municipal "Ion Moina”), a fost postat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.
Această concesiune de lucrări prevede construirea unei clădiri multifuncţionale Turn, cu 25 de etaje care va adăposti un hotel de patru stele (first class business), mai multe restaurante, birouri clasa A şi un SPA. Concesionarul declarat câştigător va avea obligaţia de a realiza construcţia, pe care o va gestiona în baza concesiunii într-un termen de maxim 48 de ani inclusiv perioada de edificare a acesteia.

Vineri, 05 Martie 2010

Ministrul Elena Udrea ameninţă cu sancţionare constructorilor care vin la licitaţii cu preţuri de dumping

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului susţine că sunt cazuri în care constructorii vin la licitaţii cu preţuri de dumping, apoi se fac acte adiţionale, iar valoarea totală a contractului depăşeşte, adeseori, suma alocată iniţial.
"Se vine la licitaţii cu preţuri de dumping, iar pe parcursul lucrărilor se aduc acte adiţionale şi astfel valoarea contractului depăşeşte suma alocată iniţial", a spus joi Elena Udrea, ministrul Dezvoltării şi Turismului. Astfel, firmele care dovedesc un comportament abuziv vor fi sancţionate la licitaţiile ulterioare ale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Ministrul Dezvoltării are în vedere modificarea legislaţiei privind licitaţiile publice din construcţii pentru a diminua şi chiar elimina dumpingul.

Joi, 19 Noiembrie 2009

Licitatia pentru autostrada Nadlac-Arad va fi pana la sfarsitul anului

autostradaNadlac Arad.jpgMinisterul Transporturilor si Infrastructurii va organiza pana la finele acestui an licitatia pentru proiectarea si constructia autostrazii Arad-Nadlac, dupa ce Comisia interministeriala pentru aprobarea investitiilor de interes national a aprobat marti indicatorii tehnico-economici ai autostrazii.
”In cursul saptamanii viitoare se va emite hotararea de guvern privind indicatorii tehnico-economici ai investitiei, urmand ca pana la finalul anului in curs sa organizam licitatia pentru construirea autostrazii Arad-Nadlac”, a declarat Eusebiu Pistru, secretar de stat in MTI, vicepresedinte al Comisiei interministeriale pentru aprobarea investitiilor de interes national.


das-instalatii.ro


Vineri, 13 Noiembrie 2009

Licitatie pentru repararea spatiilor verzi de pe bulevardele mari ale Capitalei

roman alina.jpgAdministratia Strazilor din cadrul Primariei Capitalei organizeaza pe 13 noiembrie o licitatie pentru atribuirea unui contract privind lucrari de amenajare cu dale ecologice pe bulevardele mari ale Capitalei, care au fost recent reabilitate.
Directorul general al Administratiei Strazilor, Alina Roman, a declarat ca acest proiect de refacere a spatiilor verzi va fi derulat de Primaria Capitalei in parteneriat cu primariile de sector, deoarece in urma reparatiilor la nivelul carosabilului de pe bulevardele mari Colentina, Drumul Sarii si Drumul Taberei, conform avizelor de mediu, au ramas spatii verzi neprotejate.

Miercuri, 04 Noiembrie 2009

Licitatie pentru lucrari de constructii la spitalul bucurestean "Grigore Alexandrescu"

Administratia Fondului Imobiliar al Unitatilor Sanitare Publice sector 1 organizeaza o licitatie pentru achizitia de lucrari de constructii in cadrul spitalul Grigore Alexandrescu, contract estimat la 54 mil. lei (12,5 mil. euro), fara TVA.
Contractul prevede proiectia si executia de lucrari de constructie la clinica de Chirurgie Cardiovasculara - Pediatrica in incinta spitalului de copii.

Vineri, 30 Octombrie 2009

Licitatie publica pentru construirea a 120 de locuinte ANL la Giurgiu

Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL) organizeaza o licitatie publica pentru construirea de locuinte in vederea inchirierii de catre tineri in Giurgiu, contract estimat la 13,95 mil. lei (3,2 mil. euro), fara TVA.
Mai exact, contractul ce urmeaza a fi atribuit prevede construirea a 120 de apartamente in 4 tronsoane cu un regim de inaltime subsol + parter + 3 etaje.



Vineri, 30 Octombrie 2009

La Sibiu se vor construi 88 de apartamente ANL

locuinte-sociale-medias.jpgAgentia Nationala pentru Locuinte organizeaza o licitatie publica pentru construirea de locuinte in vederea inchirierii de catre tineri in Sibiu, contract estimat la 11,89 mil. lei (2,76 mil. euro), fara TVA.
Contractul prevede construirea a 88 de apartamente in 4 tronsoane cu un regim de inaltime parter + 3 etaje.



Pagina 1 / 31  >>>


 
comanda anuar


mbs
vestsport
dexion

Editorial
bogdan rares.jpg
M-am întors ieri din Noua Zeelandă
Cam ciudat titlu pentru un editorial, dar el răspunde tuturor celor care au speculat sau au comentat pe marginea deplasării unui grup de 15 jurnalişti români în ţara de la capătul lumii: Noua Zeelandă. 28 de ore de zbor şi încă vreo nouă de stat prin aeroporturi. O oboseală fizică cruntă, dar bucurii intelectuale şi chiar sufleteşti incontestabile. Da, am acceptat în deplină cunoştinţă de cauză invitaţia celor de la Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) din multiple motive, dar poate cel mai important dintre acestea a fost curiozitatea jurnalistică reală de a vedea la faţa locului ceea ce am contestat sau am apreciat privitor la transformările din Apuseni, de la Roşia Montană.
Un editorial de Rareş Bogdan publicat în ziarul Ziua de Cluj » Citeste
Oasis

ramplast


Analiza
bloc_nou.jpg
Preţul pentru apartamente a scăzut la 1.245 euro/mp, în iulie
Indicele imobiliare.ro a înregistrat în iulie 2010 o valoare redusă cu 45 la sută, ajungând la nivelul de 1.245 euro/mp util, în comparaţie cu valoarea maximă, care a fost atinsă în martie 2008 pentru apartamentele din Capitală, se arată într-un comunicat al site-ului imobiliare.ro.
De altfel, proprietarii şi dezvoltatorii bucureşteni au fost cei care au dat startul reducerilor, în Capitală fenomenul manifestându-se cu un avans de până la trei luni înaintea celorlalte mari oraşe din ţară. Dacă în primăvara lui 2008, în Bucureşti, preţurile scădeau, în toate celelalte oraşe analizate trendul era opus. » Citeste

fortuna imobiliare renexpo

Compania Saptamanii
Detectori Bosch mic.jpg
Bosch îşi extinde gama senzorilor de fum cu trei noi tipuri care permit detecţia celor mai mici particule de fum
Bosch anunţă faptul că, la începutul lunii septembrie, îşi extinde gama de senzori de fum seria 420 cu trei noi variante de ultimă generaţie, care detectează cele mai mici particule de fum şi permit avertizarea şi mai rapidă în caz de incendii.
Mai mult, Bosch este prezent în România şi cu sistemul de evacuare de urgenţă Praesideo, primul echipament de adresare publică şi evacuare vocală în caz de urgenţă, certificat EN54-16 şi ISO7240-16 de către TÜV, organizaţia germană independentă pentru calitate şi siguranţă, una dintre cele mai importante autorităţi europene în domeniul tehnic. » Citeste


Interviu
bee_logo.jpg
"Incercam sa implementam in arhitectura conceptul de metabolism urban, Casa cu Suflet"
Afirma Lucian Dedita, Artistic Designer in cadrul biroului de arhitectura Bee Architects, in interviul acordat portalului www.EuroUrbanism.ro.
Acesta mentioneaza ca Bee Architects dezvolta proiecte pe resurse de cercetare in care urmareste sa aplice studiul coplexitatii in arhitectura prin introducerea conceptului de metabolism urban, crearea spatiului in armonie cu omul. » Citeste

Eveniment
Conferinţă Internaţională de Arheologie Aeriană la Bucureşti
Peste 100 de cercetători din 24 de ţări vor participa la Conferinţa Internaţională de Arheologie Aeriană AARG 2010, desfăşurată, în premieră, la Bucureşti, în perioada 15-18 septembrie, au informat, miercuri, printr-un comunicat transmis AGERPRES, organizatorii manifestării - Asociaţia internaţională Grupul de Cercetare pentru Arheologie Aeriană (Aerial Archaeology Research Group - AARG) şi Institutul de Memorie Culturală - CIMEC din Bucureşti.
AARG 2010 reuneşte pentru prima dată rezultatele mai multor proiecte de investigaţii aeriene în diferite zone din România, evidenţiind contribuţia lor la cunoaşterea arheologică şi la studiul peisajelor culturale, arheologia aeriană fiind utilizată pe scară largă în multe ţări ca metodă nedestructivă eficientă de inventariere, cercetare, monitorizare şi protecţie a patrimoniului cultural, cu precădere a celui arheologic. » Citeste

Idei pentru Lideri
Doua secrete ca sa ai succes

Un articol de Cezar Caluschi

Am observat un fenomen care pare sa ia proportii de la an la an: scade nivelul cultural al absolventilor de invatamant superior. Nu este vorba de faptul ca absolventii nu ar sti sa explice notiuni de filosofie sau ca nu isi mai amintesc teoreme de baza din matematica, sau legi simple ale fizicii. Este vorba de ceva mai grav, cu implicatii pe termen lung: acesti tineri nu mai stiu sa scrie. » Citeste

rompres.ro

Vizitatori
counter