Ziua mondială a arhitecturii (World Architecture Day) este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie, în 2021 aceasta fiind aniversată la data de 4 octombrie.

La cea de-a XX-a reuniune a Consiliului Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor (“Union International des Architects” – UIA) de la Barcelona, din 1997, s-a decis ca Ziua mondială a arhitecturii, creată în 1985, să se celebreze la aceeaşi dată cu ziua dedicată habitatului, în prima zi de luni din octombrie, potrivit www.uniuneaarhitectilor.ro.

În fiecare an, Ziua mondială a arhitecturii, care vizează atragerea interesului profesioniştilor şi a publicului asupra problemelor legate de oraşe şi locuinţe, este celebrată prin evenimente, expoziţii, prelegeri şi alte activităţi, pentru profesie şi pentru public.

Tema din acest an a Zilei mondiale a arhitecturii – “Mediu curat pentru o lume sănătoasă”, se referă la locuinţele, spaţiile publice şi problemele globale de mediu în urma pandemiei COVID-19, menţionează https://worldarchitecture.org/. La 4 octombrie 2021, ora 12.00 GMT, are loc o discuţie, sub forma unui webinar, cu experţi în arhitectură şi urbanism din întreaga lume, alocuţiunea de deschidere fiind susţinută de actualul preşedinte al UIA, José Luis Cortés.

Ziua mondială a arhitecturii este sărbătorită sub patronajul Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor şi care are în componenţă 3,2 milioane de arhitecţi din întreaga lume, notează site-ul www.oar.archi.

Confruntată cu multiplicarea şi intensificarea provocărilor globale, UIA pune în evidenţă rolul esenţial al arhitecturii şi urbanismului în configurarea unui viitor mai bun şi invită organizaţiile arhitecţilor să se mobilizeze cu prilejul acestei zile pentru a promova acţiunile şi soluţiile arhitecturale menite să uşureze suferinţa umană, să reducă greutăţile planetare şi să amelioreze calitatea vieţii.

UIA recomandă organizarea de evenimente care să evidenţieze arhitectura ca o parte vitală a procesului de cultură şi să ilustreze potenţialul acesteia în rezolvarea provocărilor cu care se confruntă arhitecţii în exercitarea profesiei lor. Aceste noi abordări recunosc rolul culturii ca un sistem de valori şi resurse pentru construirea şi dezvoltarea durabilă, relevând necesitatea de a folosi experienţa generaţiilor trecute şi recunoaşterea culturii ca parte a bunurilor comune globale şi locale. Puterea extraordinară a culturii poate fi valorificată atunci când există o abordare axată pe oameni şi aşezăminte, experienţa culturală fiind integrată în programele de dezvoltare şi iniţiativele de consolidare a păcii.

Uniunea Internaţională a Arhitecţilor, singura organizaţie globală de profil, a fost fondată la Lausanne, în Elveţia, la 28 iunie 1948, pentru a uni arhitecţii printr-o federaţie a organizaţiilor lor naţionale. Din cele 27 de delegaţii prezente la adunarea fondatoare, UIA a crescut în timp, cuprinzând organizaţiile profesionale şi arhitecţii din 115 ţări şi teritorii din întreaga lume. UIA este o organizaţie internaţională neguvernamentală recunoscută de UNESCO ca fiind singura uniune de profil care funcţionează la nivel internaţional. În 2018, UIA a lansat un concurs pentru afişe dedicate celebrării Zilei mondiale a arhitecturii, care a coincis în acel an cu cea de-a 70-a aniversare a înfiinţării Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor. AGERPRES