Unul dintre cele mai de anvergură concursuri internaționale de soluții arhitectonice organizate în România în ultimii ani și-a desemnat câștigătorii, la finalul unei competiții în care s-au înscris câteva zeci de prestigioase firme de arhitectură din întreaga Uniune Europeană.

Anunțarea câștigătorului Concursului Internațional de Soluții „Centrul Integrat de Transplant Cluj-Napoca” a fost făcută în cadrul conferinței de presă ce a avut loc pe 7 septembrie la stadionul Cluj Arena. La eveniment au participat, alături de reprezentanții forului administrativ județean, președintele Ordinului Arhitecților din România – arh. Alexandru Găvozdea, președintele Filialei Transilvania a Ordinului Arhitecților din România – arh. Daniela Maier, precum și membrii juriului.

În urma analizării proiectelor depuse, juriul concursului a anunțat că premiul I, care constă în contractul de proiectare cu o valoare estimată de 3.248.500 de euro, fără TVA, este câștigat de PINEARQ S.L.P. în asociere cu DICO și ȚIGĂNAȘ birou de proiectare S.R.L.; autor principal: Arh. Alberto de Pineda Álvarez; coautori: arh. Jenica Craiu, arh. Alexandra Demetriu, arh. Șerban Țigănaș, arh. Alexandrina Kiss; colaboratori arhitectură: arh. Giovanna Pomo, arh. Bogdan Dragomir, arh. Maria Buiga.

Apreciată deja ca fiind o soluție de excepție, aplicația declarată câștigătoare se dorește a fi un model de bune practici la nivel internațional în ceea ce privește construcția centrelor de transplant multiorgan. De altfel, chiar punctul de pornire a concursului, tema de proiectare, s-a raportat la cele mai avansate practici internaționale iar rezultatul este pe măsură: proiectul unui centru de transplant ultramodern, cu toate circuitele, spațiile și funcțiunile necesare, la cele mai înalte standarde din domeniu.

Conform aprecierilor juriului, proiectul câștigător „oferă un răspuns foarte profesionist și, aparent, fără efort, tuturor cerințelor Temei de concurs, oferind o rezolvare adecvată a amplasamentului dificil și asigurând o trecere reușită dintre un țesut urban eterogen și Ansamblul Clinicilor Universitare. De asemenea, juriul a apreciat demersul câștigătorilor prin care pacientul este poziționat, din punct de vedere conceptual, în centrul întregului proiect. Soluția prezentată are capacitatea de a genera o atmosferă pozitivă, care să reducă stresul la care pacientul este supus de-a lungul procesului de transplant. Proiectul exprimă în mod clar aceste calități, oferind, în același timp, o imagine onestă a programului de arhitectură”.

Proiectul Consiliului Județean Cluj are un puternic caracter inovator, urmărind realizarea primului centru de transplant din țară care acomodează toate facilitățile necesare pentru patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic și renal. Totodată, proiectul Centrului Integrat de Transplant își propune să ofere un exemplu de bune practici atât în ceea ce privește arhitectura medicală, cât și în ceea ce privește inserția unui volum de arhitectură contemporană într-un sit istoric, eterogen.