Reducerea impactului asupra mediului este imperios necesar în momentul actual, iar una dintre cele mai eficiente modalități de a face acest lucru este reciclarea. La ALUMIL, ne angajăm să sprijinim acțiunile sustenabile și suntem încântați să împărtășim realizările noastre din anul 2022 în materie de reciclare.

Anul trecut, am reciclat un total de 48.510 kg de materiale*, inclusiv 1270 kg de plastic, 44.480 kg de hârtie și carton și 1760 kg de lemn, aceste cifre fiind doar o parte a eforturilor noastre de a crea un viitor sustenabil.

Procesul de reciclare este o parte vitală a angajamentului companiei în ceea ce privește responsabilitatea față de mediu și astfel, putem ajuta la conservarea resurselor naturale, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și la diminuarea cantității de deșeuri în oceane.

În primul rând, plasticul este un material care necesită o atenție sporită deoarece pentru a se descompune în mod natural este nevoie de mult timp iar, atunci când o face, eliberează substanțe chimice dăunătoare în mediu. Prin reciclarea plasticului, reducem cantitatea de deșeuri de plastic și implicit contribuim la reducerea impactului asupra mediului. În 2022, am reciclat 1270 kg de plastic, ceea ce echivalează cu prevenirea emisiei a aproximativ 1.30 tone de dioxid de carbon în atmosferă, conform RecycleWits.

Reciclarea hârtiei și a cartonului ajută la reducerea defrișărilor, care contribuie semnificativ la schimbările climatice. Reciclarea hârtiei și a cartonului economisește, de asemenea, apă și energie, reduce deșeurile și previne poluarea. În 2022, am reciclat 44.480 kg de hârtie și carton, ceea ce echivalează cu salvarea a aproximativ 756 de copaci, conform State Paper and Metal.

Reciclarea lemnului contribuie la reducerea cantitatății de deșeuri de lemn care ajung la gunoi. În 2022, am reciclat 1760 kg de lemn, ceea ce echivalează cu prevenirea emisiei a aproximativ 2.89 tone de dioxid de carbon în atmosferă, conform Natures Pack Aging.

De asemenea, obiectivele stabilite de Agenția pentru Protejarea Mediului, în ceea ce privește cantitatea de reciclare, au fost atinse și chiar depășite în unele situații. Comparând raportul de reciclare din anul 2022 cu cel din anul 2021, se observă dorința noastră de a rămâne angajați să reciclăm din ce în ce mai mult pentru a ne reduce impactul asupra mediului.

La ALUMIL ne implicăm în cât mai multe acțiuni ce promovează sustenabilitatea și care conduc către rezultate benefice atât pentru planetă cât și pentru oameni, astfel printre principalele acțiuni din 2022 putem menționa participarea la proiectul de împădurire a Sudului României, participarea la Bucharest Half Marathon pentru o cauză nobilă, susținerea accesului la educație pentru copiii din mediile vulnerabile cu ajutorul Asociației Salvați Copiii România și multe altele.

Împreună, putem face diferența și putem ajuta la protejarea planetei noastre pentru noi și pentru generațiile viitoare.

 

*Se raportează numai ambalajele folosite la ambalarea produselor destinate pieței naționale și se includ și ambalajele utilizate pentru ambalarea ambalajelor de desfacere.