“Probabil că acum ne gândim la prezent și la viitorul imediat și ne concentrăm pe un design mai interesant pentru spațiile interioare. Eu cred însă că trebuie să depășim lucrul acesta, iar criza prin care trecem este o lecție pentru a ne regândi viitorul. Nu cred că lucrurile mai pot continua așa, este nevoie să venim în continuare cu un plus de tehnologie. Arhitectura noastră este cumva defazată, cred că suntem într-o preistorie, am rămas să zicem la aceleași obiceiuri, iar tehnologia este ceea ce ne lipsește”, a declarat Dragoș Ciolacu, Conf. Dr. Arh. Facultatea de Arhitectura „G.M. Cantacuzino” Iași, în cadrul dezbaterii video organizate de portalul specializat EuroUrbanism.ro pe 27 august, cu tema “Previziunile din domeniul construcțiilor și al proiectării în perioada 2020-2021”.

Plecând de la exemplul Lituaniei, unde toate serviciile administrației publice au fost complet digitalizate, fără a mai exista documente printate pe hârtie sau trase la xerox, arhitectul ieșean opinează că spațiile de birouri corporatiste sunt cele mai apropriate de această viziune. “M-aș referi la un concept arhitectural despre care nu aș zice că e nou, dar care a stat mult timp în așteptare. Este vorba de arhitectura adaptivă, care a fost gândită, de fapt, cam de la începutul secolului XX, cu mijloacele de atunci. Atunci era un fel de SF, dar acum însă suntem obligați să trecem la asta, nu avem încotro, trebuie să gândim, trebuie să proiectăm și să recurgem la un design adaptiv, să ne gândim în primul rând cum să integrăm noua tehnologie”.

Arh. Dragoș Ciolacu admite că va mai dura până când noi, ca societate, vom renunța la anumite tipare de gândire, de abordare a esteticii. “Cred că în zona birourilor se poate face schimbarea, sunt cele mai deschise pentru o arhitectură adaptivă în sensul definiției acesteia. Este, poate, singura arhitectură care nu este doar un produs, am făcut produsul, ți l-am dat și treaba lui cum evoluează, daca evoluează. Arhitectura adaptivă este un produs dar este și un proces. Acesta este marele avantaj al arhitecturii adaptive”.

Potrivit acestuia, designul adaptiv are câteva principii: abilitatea, adaptabilitatea și interactivitatea sunt trei elemente principale acestei arhitecturi adaptive. “Ține de cultură până la urmă, de tradiție, dar începe să apară, chiar dacă ceea ce se întâmplă acum cu arhitectura adaptivă este mai mult în plan formal”, a conchis Arh. Dragoș Ciolacu.