Arhitecta Mihaela Criticos este profesor universitar la disciplina Teoria Arhitecturii în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București și doctor în arhitectură din 2004, în urma susținerii tezei de doctorat cu tema Art Deco sau modernismul bine temperat.

Este, de asemenea, autoarea mai multor cărți și articole dedicate acestui fenomen arhitectural internațional, caracteristic pentru perioada interbelică.

Într-un interviu acordat platformei Eurourbanism.ro, Mihaela Criticos ne-a vorbit despre moștenirea Art Deco a românilor, parte din identitatea culturală a capitalei într-o pondere remarcabilă. ”Bucureștiul deține o impresionantă «zestre» arhitecturală aparținând modernismului – și în special acestei specii de modernism etichetate în mod generic și convențional ca Art Deco.”

Pentru o mai mare claritate asupra temei de față, arhitecta explică fenomenul Art Deco și terminologia specifică, caracterizată de formulări ce evidențiază diversitatea acestui stil arhitectural internațional.

Aici se impune o precizare: termenul «modernism» nu trebuie limitat numai la ipostaza cu care este asociat în mod curent, aceea a funcționalismului interbelic, recunoscut și sub denumirea de Stil Internațional. Modernismul (sau Mișcarea Modernă) constituie etapa de maturitate a modernității arhitecturale, care reușește să transpună spiritul erei moderne în forme proprii, neîndatorate tradiției istorice (în timp ce etapele anterioare, de la neoclasicism și romantism la eclectism, sunt moderne în conținut, dar nu și în formă). Începuturile modernismului trebuie căutate încă de la jumătatea secolului al XIX-lea în arhitectura Arts & Crafts și în așa-numita «arhitectură a inginerilor», direcții care ilustrează cele două filoane, empirist-umanist și raționalist-progresist, ce vor alimenta evoluția ulterioară a mișcării. Pentru că se poate vorbi despre un modernism soft, moderat – reprezentat de curentele «1900», Frank Lloyd Wright, expresionism, regionalismul modern și Art Deco – și un modernism hard, radical reprezentat de proto-raționalismul german, de avangarde și, desigur, de funcționalism.”

Patrimoniul deco-modernist  

Apărut în Franța sub semnul reformei moderne a artelor decorative, fenomenul Art Deco se generalizează ca un ansamblu eclectic de tendințe artistice având ca numitor comun sinteza între tradiția istorică a ornamentului și influența celor mai diverse aporturi din domeniul artelor, al modei și al vieții culturale din primele decenii ale secolului XX.

După Primul Război Mondial, noul statut al Bucureștiului de capitală a națiunii reîntregite se traduce printr-o dezvoltare spectaculoasă în plan economic și cultural, care se reflectă în evoluția urbanistică și în reînnoirea fondului construit. Aspirând spre o identitate europeană modernă, Bucureștiul se orientează preponderent spre diferitele genuri arhitecturale ale modernismului, chiar dacă eclectismul academic, evoluând spre formule târzii clasicizante sau pitorești, își păstrează prestigiul de instrument al occidentalizării, iar stilul neoromânesc este în continuare favorizat de ideologia conservatoare a momentului ca expresie a românismului.”

1.Imobilul Emil Prager, Bd. Dacia 61, București, 1934 – arh. Jean Monda

”Jovialul modernism Art Deco, înnoitor fără a renega trecutul și convențiile consacrate, se dovedește opțiunea cea mai potrivită în acest context dominat de confruntarea între tradiționalism și dorința de progres. Iar versatilitatea și multitudinea de avataruri sau de interferențe cu alte idiomuri stilistice explică adoptarea esteticii Deco pentru cele mai diverse funcțiuni și programe, de la hoteluri, cinematografe, birouri și locuințe la instituții publice și chiar la monumente funerare.

Ca atare se poate afirma că arhitectura Art Deco sau cu accente Art Deco deține ponderea cea mai însemnată în raport cu celelalte orientări stilistice din epocă pentru zona centrală și peri-centrală a Bucureștiului – dacă nu cantitativ, în mod cert ca impact vizual, fiind definitorie pentru identitatea culturală a orașului. Alături de eclectismul de școală franceză al perioadei anterioare, modernismul Art Deco, datorat de asemenea modelului francez, asimilat însă în forme originale, creează un suport concret pentru ambiția de «mic Paris» a Bucureștiului modern.”

2. Imobil cu apartamente, Bd. Dacia 66, București, ca. 1930 – arh. Jean Monda

3. Imobil cu apartamente, str. C.A Rosetti 43, București, 1934 – arh. Marcel Locar

4. Imobilul Farmaciei „Standard” (în prezent sediul central al Instituției Avocatul Poporului), str. George Vraca 8, București, 1935-1936 – arh. Marcel Maller

Arhitecta Mihaela Criticos atrage atenția asupra faptului că și această parte importantă a patrimoniului nostru este expusă unui cumul de pericole, cum ar fi pericolul demolării provocat de interesele imobiliare sau pericolul intervențiilor neprofesioniste de restaurare. ”Patrimoniul deco-modernist bucureștean, de o extraordinară varietate și inventivitate, poate situa Capitala noastră în rândul marilor metropole Art Deco ale lumii (nu numai ale Europei), între care se numără orașe ca Bruxelles, Paris, Londra și New York – cu condiția stopării distrugerilor și mutilărilor care îl amenință permanent. De la un an la altul, clădiri și componente arhitecturale de valoare, nu numai Art Deco, se pierd din cauza intereselor imobiliare, a intervențiilor agresive sau a indiferenței proprietarilor, a autorităților și, adesea, chiar a specialiștilor arhitecți, constructori și urbaniști. Nu este vorba numai despre demolări, ci și despre consolidări, renovări sau «eficientizări energetice» (polistirenizări) ale fațadelor, care distrug ireversibil bunuri culturale inestimabile ce formează cartea de vizită a orașului și a comunității.”

5. Hotelurile Stănescu (ulterior Negoiu), 1928-1929, și Union, 1931 (în prezent clădiri de birouri), str. Ion Câmpineanu, București – arh. Arghir Culina

Art Deco în București și în țară

 Identitatea arhitecturală a capitalei din punct de vedere al modernismului Art Deco are o anumită greutate, fapt ce situează Bucureștiul între celelalte mari orașe europene, dar și în afara continentului.

După cum ne spune Mihaela Criticos, ”Bucureștiul se poate mândri cu o colecție de arhitectură Art Deco de nivel mondial și, desigur, niciun alt oraș din România nu îl poate concura sub acest aspect, cu atat mai mult cu cât, după cum observa istoricul Constantin Giurescu, a absorbit forțele creatoare ale perioadei asemenea unei pompe aspiratoare. Dar se poate observa cum în cele mai importante orașe ale României interbelice, în special în anii 1930, voința de modernizare se manifestă prin opțiunea pentru estetica Deco – la început pentru funcțiunile mai dependente de modă și de stilul de viață al secolului XX (locuire, loisir și turism, spectacole, comerț și transporturi), iar apoi pentru orice tip de program.

6. Vila Dr. Petru Groza, Deva, 1927 – arh. Horia Creangă

Astfel, printre primele exemple de Art Deco românesc se numără Vila Dr. Petru Groza din Deva (1927-1929), prima lucrare a lui Horia Creangă și a soției sale după întoarcerea de la Paris ca absolvenți ai Ecole des Beaux-Arts. Numeroase vile, imobile cu apartamente și birouri adoptă modernismul cordial și elegant al esteticii Art Deco în toate orașele țării, dar mai ales în marile centre economice și turistice, unde se manifestă interesele capitalului autohton și străin (Ploiești, Brașov, Cluj, Constanța și litoralul Mării Negre).

7. Muftiatul Cultului Musulman din România, Bd. Tomis 41, Constanța, ca. 1930

8. Imobil cu apartamente, Bd. Tomis 78, Constanța, ca. 1930

9. Vile Art Deco, str. B.P. Hașdeu, Ploiești

10. Imobil cu apartamente, str. Slt. Călin Cătălin 5, Ploiești, ca. 1930

Cazinoul din Mamaia (arh. Victor Ștephănescu), hotelurile Rex din Mamaia și Belona din Eforie-Nord (arh. G.M. Cantacuzino), Casa de Odihnă a Corpului Didactic din Eforie-Nord (arh. Constantin Iotzu) sau Căminul Maritim PTT din Eforie-Sud (arh. Remus Iliescu), ca și numeroase vile din Mamaia sau Eforie ilustrează preferința arhitecturii litorale pentru Art Deco, adesea cu influențe mediteraneene sau în formula stilului «pachebot». 

11. Hotel Belona, Eforie-Nord, 1933 – arh. G.M. Cantacuzino

12. Casa de Odihnă a Corpului Didactic, Eforie-Nord, 1938 – arh. Constantin Iotzu

13. Hotel Rex, Mamaia, 1936 – arh. G.M. Cantacuzino

Clădirile publice reprezentative pentru prestigiul orașului sau pentru imaginea puterii politice și economice renunță treptat la stilul neoromânesc – care devenise stilul oficial al regatului după Jubileul din 1906, dar se dovedea din ce în ce mai greoi și mai dificil de adaptat noilor cerințe simbolice și chiar funcționale – și apelează la diferite variante de Art Deco, de cele mai multe ori în combinație cu eclectismul târziu sau cu clasicismul monumental specific anilor 1930. Clădiri emblematice pentru orașele lor sunt, de exemplu, Halele Centrale din Ploiești (arh. Toma T. Socolescu), Prefectura Județului din Satu-Mare (arh. Victor Smighelschi), Colegiul Academic din Cluj sau Liceul „Andrei Șaguna” din Sibiu (arh. George Cristinel). 

14. Halele Centrale, Ploiești, 1931-1933 – arh. Toma. T. Socolescu

15. Prefectura Județului din Satu-Mare (astăzi Muzeul Județean), 1935-1936 – arh. Victor Smighelschi

16. Liceul „Andrei Șaguna”, Sibiu, 1935 – arh. George Cristinel

17. Colegiul Academic, Cluj, 1935 – George Cristinel

18. Colegiul Academic, Cluj, 1935 (detaliu turn) – arh. George Cristinel

Marile companii de stat sau private investesc masiv, mai ales după 1930, în sedii și clădiri pentru servicii publice care, recurgând la arhitectura Art Deco, devin «imagini de marcă» ale instituțiilor și totodată ale societății moderne. Exemple relevante sunt oficiile Societății de Telefoane din Ploiești, Brașov, Cluj, Timișoara, Oradea (proiectate într-un stil unitar de Constantin Nănescu) sau sediile Casei Centrale de Asigurări Sociale din Arad, Timișoara, Cluj sau Brașov. 

19. Oficiu Telefonic, Ploiești, ca. 1934 – arh. Constantin Nănescu

20. Oficiu Telefonic, Timișoara, ca. 1930 – arh. Constantin Nănescu

21. Casa Asigurărilor Sociale (în prezent Spitalul CAS), Cluj, ca. 1940 – arh. Ion Ionescu

Spitalele și sanatoriile, construite în număr mare în perioada interbelică, adoptă de preferință, din rațiuni practice și igieniste, o arhitectură funcționalistă, dar adesea îi atenuează austeritatea prin recursul la tipare compoziționale și procedee Art Deco (în special în varianta esteticii «aerodinamice») pentru a-i conferi o prezență arhitectural-urbană agreabilă sau pentru confortul psihologic al pacienților – ca exemple: Spitalul CAS din Iași sau sanatoriile Toria (Covasna), Bucegi (Cheile Râșnoavei) și Dobrița (Gorj). 

22. Sanatoriul TBC Dobrița, jud. Gorj, 1936-1941 – arh. Angelo Viecelli

23. Sanatoriul TBC „Bucegi”, Predeal, 1934 – arh. Marcel Iancu

Chiar și clădirile industriale se orientează, ca și în restul Europei, dar și pe alte continente, spre estetica Art Deco și își afirmă modernitatea prin compoziții dinamice și contraste puternice între orizontale și verticale: Uzina de Apă și Canalizare de la Florești (Cluj), Uzina «Industria Sârmei» din Câmpia Turzii sau Fabrica de Vagoane Astra din Brașov.” 

24. Uzina „Industria sârmei”, Câmpia Turzii, ca. 1940 – arh. George Cristinel

25. Uzinele Astra, Brașov, 1937

Paleta stilistică Art Deco cu variațiile sale.

Întrebată cum ar descrie variațiile stilistice ale Art Deco, arhitecta declară că Art Deco nu este un stil, deși îl putem considera «stilul epocii», cea mai fidelă reflectare a zeitgeist-ului interbelic. Este ca jobenul unui iluzionist în care se adună cele mai diverse influențe și tendințe, tradiții și inovații, mode și practici sociale, pentru ca apoi să irumpă o multitudine de «stiluri» și limbaje care se ramifică și din nou se combină între ele sau cu alte curente paralele. Ceea ce unifică toate aceste specii de Art Deco este dubla vocație a ornamentului și a stilizării geometrice, concilierea între tradiția imemorială a «surplusului necesar» și demersul modern de epurare și esențializare a formei.

Fenomen atipic și eterogen, Art Deco nu respectă ciclul evolutiv obișnuit al unui fenomen artistic, de la o etapă timpurie la echilibrul clasic și în final la decadență. Paradoxal, aerul decadent și decorativismul accentuat apar în faza de început, căreia îi urmează o fază de maturitate exuberantă și comunicativă, iar în final orientarea clară spre linia progresistă și rațională a Stilului Internațional. Evoluția este încă și mai dificil de urmărit în România, unde etapele se suprapun și interferează, ca și în cazul stilurilor occidentale importate anterior.

Art Deco-ul timpuriu apelează la schemele tipologice și compoziționale ale eclectismului academic, dar le «modernizează» prin simplificarea și geometrizarea repertoriului ornamental tradițional sau prin inventarea unor motive originale, care încorporează influențe cubiste, ale artelor primitive și ale unor civilizații îndepărtate (Egipt sau Babilon). Exemple: Palatul Crucii Roșii, str. Mendeleev 40a (arh. I.I. Berindei), hotelul Lido (arh. Ernest Doneaud), imobilul din str. Latină 2 (arh. Eugeniu M. Popescu) – București

26. Sediul Crucii Roșii Române, str. Biserica Amzei 29, București, 1927-1930 – arh. I.I. Berindei

27. Hotel Lido, Bd. Magheru 5-7, București, 1930 – arh. Ernest Doneaud

28. Imobil cu apartamente, str. Latină 2, București, ca. 1935 – arh. Eugeniu M. Popescu

Art Deco-ul matur, tributar tendințelor de avangardă (expresionism, cubism, futurism), adoptă compoziții libere, dinamice, cu o plastică accentuată și reduce treptat ornamentul aplicat în favoarea valențelor ornamentale ale formelor arhitecturale și ale detaliilor sau accesoriilor (feronerii decorative, vitralii, paratrăsnete și antene). Exemplul cel mai relevant este Palatul Societății Funcționarilor Primăriilor Municipiului București – în prezent centrul cultural Expo Arte din str. Batiștei 14 (arh. Ioan Roșu și Radu Culcer), la care se adaugă Casa Calendarului din str. Domnița Anastasia 10 (arh. I. D. Enescu și Toma Marinescu), hotelurile Union și Stănescu/Negoiul (arh. Arghir Culina) sau imobilele din bd. Dacia 61 și 66 (arh. Jean Monda) – București. 

29. Imobil „Casa Calendarului”, str. Domnița Anastasia 10, București, 1931-1933 – arh. I.D. Enescu și Toma Marinescu

30. Imobil „Casa Calendarului”, str. Domnița Anastasia 10, București, 1931-1933 (detaliu accent vertical) – arh. I.D. Enescu și Toma Marinescu

31. Palatul Societății Funcționarilor Primăriilor Municipiului București (în prezent Centrul cultural Expo Arte), str. Batiștei 14, București, 1932-33 – arh. Ioan Roșu și Radu Culcer

32. Palatul Societății Funcționarilor Primăriilor Municipiului București (în prezent Centrul cultural Expo Arte), str. Batiștei 14, București, 1932-33 (detaliu nivel acces și foaier) – arh. Ioan Roșu și Radu Culcer

33. Imobil de locuințe, str. Jean-Louis Calderon, nr. 36, București (detaliu etaje superioare) – arh. Arghir Culina

Art Deco-ul târziu se apropie de rigoarea abstractă a Stilului Internațional (am propus chiar denumirea de Deco Internațional), însă preferă formelor geometrice elementare și marcării predilecte a orizontalelor o volumetrie complexă, bazată pe contrastul vertical-orizontal de sorginte expresionistă, și subliniată printr-un decor minimal, dar rafinat (profile și texturi diferențiate, materiale de calitate și detalii atent executate). Exemple: imobilele din str. Aurel Vlaicu 34 (Tiberiu Niga), Intrarea Nicolae Iorga (Alexandru Zamphiropol), bd. Nicolae Bălcescu 22 sau str. Maria Rosetti 55 – București. 

34. Imobil cu apartamente, str. Aurel Vlaicu 34, București, 1934-1935 – arh. Tiberiu Niga

35. Imobil cu apartamente, Intrarea Nicolae Iorga 5, București, 1936-1937 – arh. Alexandru Zamphiropol

36. Imobil cu apartamente, str. Maria Rosetti 55, București

Deco-ul târziu se manifestă și în formula Streamline Deco (Deco «aerodinamic»), cunoscut de asemenea ca stil «pachebot». Rezultat al interferenței cu estetica aerodinamică (streamlining) a designului american, funcționalism și expresionismul lui Eric Mendelsohn, se identifică prin preferința pentru suprafețe curbe și muchii rotunjite, benzi și striuri orizontale, ferestre-hublou și balustrade metalice. Exemple: imobilele din str. C. A. Rosetti 24, str. Nicolae Iorga 22 și str. Pictor Ștefan Luchian 3 (arh. Marcel Iancu) din București sau hotelul Belona din Eforie-Nord (arh. G. M. Cantacuzino). 

37. Imobilul Moscovici, str. Nicolae Iorga 22, București, ca. 1936 – arh. Aurel Focșanu și Emil Vițeanu

38. Imobil cu apartamente, str. Pictor Ștefan Luchian 3, 1935 – arh. Marcel Iancu

În special începând din a doua jumătate a deceniului al 4-lea, influența clasicismului monumental – apărut ca expresie a întăririi autorității statale pe fondul crizei generalizate – conduce la apariția unui clasicism deco, preferat pentru clădirile publice (dar nu numai) și caracterizat prin aplatizarea, stilizarea și interpretarea liberă a elementelor ordinului clasic. Exemple: Ministerul de Justiție (arh. Constantin Iotzu), Administrația Națională Apele Române din str. Edgar Quinet 6 din București sau sediul central al Societății «Prima Ardeleană» din Sibiu (arh. George Cristinel). 

39. Ministerul de Justiție (inițial Palatul Asociației Medicilor Veterinari), Bd. Regina Elisabeta 53, București, 1929-1932 – arh. Constantin Iotzu

40. Imobilul Băncii „Albina” (în prezent Administrația Națională Apele Române), str. Edgar Quinet 6, București, 1935 (detaliu portal principal)

41. Imobilul Băncii „Albina” (în prezent Administrația Națională Apele Române), str. Edgar Quinet 6, București, 1935

42. Sediul central al Societății „Prima Ardeleană”, Sibiu, 1935 – arh. George Cristinel

Foarte frecvent apar și exemple de sinteză între Art Deco și stilul mediteraneean («mauro-florentin») care a cunoscut o mare vogă în anii 1930 în arhitectura rezidențială. Elementele specifice acestei variante de eclectism pitoresc modern (bovindouri și balcoane pe console de lemn, cornișe cu olane, grilaje de fier forjat, arcade și ferestre bifore sau trifore cu colonete stilizate) se grefează cu ușurință pe tiparele compoziționale Art Deco, generând un dialect deco mediteraneean. Exemple: imobilele din str. Visarion 18 (arh. Toma Marinescu), str. Alecu Russo 21 (arh. George Damian), str. Pitar Moș 6 și Bd. Dacia 43 (arh. George Simotta) din București sau hotelul Rex din Mamaia (arh. G. M. Cantacuzino).

43. Imobil cu apartamente, str. Visarion 18, București, 1937 – arh. Toma Marinescu

44. Imobil cu apartamente, str. Alecu Russo 21, București, 1937 – arh. George Damian

Nu lipsesc nici interferențele cu stilul neoromânesc, interesante combinații în care turnul-foișor cu acoperiș în pantă devine casă a scării, arcadele trilobate sau în acoladă se aplică pe suprafețe ondulate, iar brâurile torsadate și vrejurile brâncovenești se aplatizează. Exemple: imobilele de locuințe din Bd. Dacia 101 sau Ernest Broșteanu 13. 

45. Imobil cu apartamente, Bd. Dacia 101, București

46. Vila str. Ernest Broșteanu 13, București

47. Vila str. Ernest Broșteanu 13, București (detaliu turn cu reliefuri Art Deco)

28 aprilie a fost Ziua Mondială Art Deco, prilej cu care ne-am gândit că ar fi foarte potrivit să aducem în atenția comunității eurourbanism.ro însemnătatea patrimoniului Art Deco românesc. Art Deco International sau Coaliția Internațională a Societăților Art Deco (ICADS), fondată în 1991, un consorțiu global format din peste treizeci de organizații axate pe arhitectură și design Art Deco a desemnat Ziua Mondială Art Deco pe 28 aprilie, cu scopul de a atrage atenția asupra activităților educaționale, de conservare și sociale desfășurate în mod regulat.

Această zi a fost aleasă întrucât la acea dată a anului 1925 Expoziția Internațională de Arte Decorative și Industriale Moderne – evenimentul care a inspirat termenul «Art Deco», și-a deschis porțile pentru publicul din Paris.

În România, Asociația Igloo Habitat și Arhitectură împreună cu parteneri instituționali precum Institutul Național al Patrimoniului, Uniunea Arhitecților din România, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, au inițiat proiecte B:MAD ce propun publicului larg să redescopere patrimoniul Modernist Art Deco al Bucureștiului, oferind totodată arhitecților și comunității de creatori din România ocazia de a-l dezbate profesional, problematizându-i aspectele relevante.

Surse imagini:

  • 1-5, 26-31, 33-36, 38, 40, 41, 43, 45-47 – arhivă personală arh. Mihaela Criticos;
  • 6, 16, 24 – Grigore Ionescu, Rumänische Bautätigkeit in Siebenbürgen von 1919-1940, Bukarest, 1943;
  • 7, 8, 10, 39 – arh. Octavian Carabela;
  • 9 – Google Maps;
  • 11, 17, 18 – wikimedia.org;
  • 12 – peundemerg.ro;
  • 13 – realitateaoltului.ro;
  • 14 – monumenteprahova.ro;
  • 15 – onm2018.satmar.ro;
  • 19 – Revista Arhitectura 1934; 37 – Revista Arhitectura 1936; 20, 21, 41 – Revista Arhitectura 1941; 44 – Revista Arhitectura 1906;
  • 22 inter-belica.blogspot.com;
  • 23 – Luminița Machedon, Ernie Scoffham, Romanian Modernism, MIT Press, 1999;
  • 25 – lastegaru.net;
  • 32 – bucurestiulmeudrag.ro.