Zeitz MOCAA, Cape Town, South Africa, Heatherwick Studio – fastcompany.com

Arhitectura subterană poate fi una dintre cele mai ecologice modalități de a construi. De milenii, omenirea a săpat în jos pentru adăpost, securitate și confort. Născută din pură necesitate, fără a folosi altceva decât pământul aflat mereu la îndemână, omenirea a creat ceea ce numim azi “arhitectură subterană” (architecture of subtraction). În Etiopia, bisericile monolitice au fost săpate în roca vulcanică bogată. În India, templele elaborate au fost sculptate în stânci. Iar în Valea Loess din China, locuințele subterane au fost construite în interiorul solului poros.

Într-o mare parte din arhitectura vernaculară, locuința este descrisă prin ceea ce este îndepărtat. Pământul este sculptat vide poché (prin scobire) și manipulat pentru a defini spațiul interior. Îndepărtând doar ceea ce este esențial, omenirea ființează în nișele scoarței terestre. Limita structurală a materialului, natura instrumentelor și scopul intenționat al spațiului definesc construcția subterană.

Lipsa resurselor pentru construcții a condus adesea la această sculptare inovatoare a solului. Economia și eficiența acestei practici de construcție subterană sunt remarcabile. Nimic nu este irosit și nimic nu este de prisos. Materialul excavat este o resursă pentru construcția supraterană. Adâncimea și masa oferă izolație și protecție, iar deschiderile oferă lumină și ventilație. Există o durabilitate inerentă și o circularitate naturală încorporate în această formă de construcție.

The Yaodong, Loess Plateau, China, 300 BCE-present – amusingplanet.com

La o observare mai atentă, vedem că același instinct sau logică care a modelat locuința antică a peșterii a fost adoptat sub orașul contemporan. Yaodong-ul din China și locuințele troglodite din Tunisia și Libia utilizează performanța termică ridicată a pământului pentru a amortiza fluctuațiile mari de temperatură, de la zi la noapte sau de la vară la iarnă, iar în Montreal și Toronto, cetățenii traversează subteran orașul, evitând astfel temperaturile sub zero grade de deasupra. Numit PATH, este vorba despre un complex comercial pietonal, lung de 30 de kilometri, ce trece pe sub Toronto, conectându-se cu zgârie-norii de la suprafață.

Orașele subterane din Cappadocia au fost concepute pentru a ține ascunși mii de oameni luni întregi. Sanctuarul din Derinkuyu, săpat adânc în pântecul pământului, implica un sistem complex de tuneluri care gestiona depozitarea deșeurilor și a alimentelor, cât și puțuri ce permiteau pătrunderea luminii și a aerului.

Spațiile subterane sunt izolate și separate de volatilitatea de deasupra, devenind astfel locul preferat de refugiu în cazul unor cataclisme. Atât China, cât și Rusia au construit vaste orașe subterane în timpul Războiului Rece în preîntâmpinarea impactului nuclear. La fel, baza aeriană subterană Željava din fosta Iugoslavie a fost concepută pentru a rezista unei bombe nucleare echivalente cu cea care a devastat Nagasaki.

Musée Gallo-Romain, Lyon, France, Bernard Zehrfuss, 1966-1975 – met.grandlyon.com

Într-o notă mai lejeră, adâncimea și izolarea fac, de asemenea, spațiul subteran un loc bun pentru observare. La o mie de metri sub pământ, detectorul Super-Kamiokande a fost construit în așteptarea următoarei supernove; adânc în pământ, se investighează crearea materiei în universul de deasupra.

Pământul a fost întotdeauna o resursă și o sursă de combustibil pentru orașele noastre. „Materia” clădirilor din jurul nostru a fost exploatată chiar de sub picioarele noastre. Aparent, 60% din Napoli nu stă pe nimic. Pentru a se construi orașul, inițial au fost săpate enorme peșteri de dimensiunile unor catedrale. Aceste peșteri artificiale, tuneluri antice, apeducte, cisterne și catacombe se țes împreună, formând un oraș subteran sub orașul de astăzi. Supraviețuind secole, aceste spații incredibile au fost folosite ca adăpost de război și ca fabrică subterană de avioane în cel de-al doilea război mondial. Astăzi, însă, acestea sunt utilizate în mare măsură ca parcări.

Spațiul de sub picioarele noastre a devenit esențial. Un oraș subteran crește sub orașul de deasupra, o soluție ingenioasă de economisire a spațiului pentru orașele noastre în continuă expansiune. În Kansas City, 10% din totalul imobilelor comerciale sunt subterane. Din 1964, se sculptează spațiu dintr-un depozit de calcar vechi de 270 de milioane de ani pentru a crea SubTropolis, cel mai mare complex de afaceri subterane din lume.

Kailasa Temple, Ellora, India, 756-773 CE – templesofindia.com

O densificare suplimentară a determinat urmarea acestui exemplu de către multe alte programe. Noul este ascuns mai jos pentru a nu interfera cu imaginea unui trecut cristalizat. În muzeele din întreaga lume, strategia de extindere subterană este de departe opțiunea preferată. În acest scenariu, argumentele patrimoniului UNESCO par a fi decisive, dar dacă întrebați organizația, situația seamănă puțin cu discuțiile dintre UE și guvernele naționale. Administrațiile orașului și UNESCO se învinovățesc reciproc din cauza preconcepției potrivit căreia, dezvoltarea în subteran este singura opțiune. Oricum, extinderea colecțiilor de muzee istorice în subteran a devenit status quo. Marele Luvru din Paris și Rijksmuseum din Amsterdam sunt minuscule în comparație cu extensiile construite sub ele.

Temperatura reglatoare a pământului îl face, de asemenea, un loc potrivit pentru a ne îngropa comorile (lichide). În ultima vreme, clasica pivniță a devenit o adevărată cramă subterană. Trendul acestei tipologii de construcție subterane este notabil, culminând cu extraordinara Cramă Antinori de la Archea Associati, de lângă Florența.

Puterea de meditație și plăcerea oferite de structurile subterane se confruntă cu o renaștere în Occident. La un capăt al scalei se află casa ecologică sau adăpostul din pământ, ca o reacție la situația noastră precară de mediu. La celălalt capăt se află conacele opulente, care își îngroapă mașinile, bazinele, beciurile, sălile de sport, cinematografele și galeriile sub pământ. La Londra, Roger Burrows a descoperit cum subsolurile de lux cu unul, două și trei etaje (mai mari decât casa medie din Marea Britanie) sunt excavate sub pământ. Din păcate, această fascinație pentru spațiul subteran nu este răspândită uniform.

Friendship Center, Gaibandha, Bangladesh, RBANA, 2011 – e-architect.com

Până de curând, aproximativ 40 de milioane de chinezi locuiau în Yaodong. Dar acest stil de viață începe a fi anulat de modernizarea continuă. Structurile Adobe din Valea Dadès din Maroc se confruntă cu o soartă similară. La nivel global, locuința (tradițională) din pământ este erodată într-un ritm incredibil, pentru a fi înlocuită cu blocuri de beton omniprezente, în schimb.

Industria turismului face tot posibilul să resusciteze aceste habitate. Yaodong-urile din China și Sassi di Matera din Italia se transformă în hoteluri pentru cei care doresc să se întoarcă la rădăcini, cu o brumă de lux.

Clădirea subterană inversează fascinația modernă pentru dimensiune, înălțime și fațadă. A îngropa arhitectura ”de vie” înseamnă a o forța să se conecteze cu interiorul, să-și comunice valoarea nu prin expresie vizuală sau imagine, ci prin funcționalitatea sa și experiențele utilizatorilor săi. Deși înrădăcinată în pragmatism, puterea și poezia acestei arhitecturi sunt incontestabile. Această arhitectură subterană estompează cu succes linia dintre arhitectură și sol.

Nu toate dezvoltările subterane au succes însă. Săparea are același risc ca și extinderea în sus. Dorința unui control mai mare generează adesea izolare, înstrăinare și deconectare. Succesul (sau eșecul) acestor structuri subterane se regăsește în gradul de închidere și în modul în care se gestionează necesarul de siguranță, lumină și căldură. Cei care au succes estompează linia dintre clădire și sol. Își mută expresia de la plan la secțiune pentru a confrunta și proiecta legătura dintre contextul superior și spațiul de dedesubt.

Villa Vals, Vals, Switzerland, SeARCH & CMA, 2005-2009 – oxak.ru

 

Sursa: fastcompany.com