Primăria București și Banca Mondială au semnat astăzi un acord servicii de asistenţă tehnică (RAS) ce are scopul de a sprijini municipalitatea în prioritizarea și implementarea unor intervenții esențiale pentru dezvoltarea locală, menite să îmbunătățească calitatea vieții locuitorilor din București.

Orașul București reprezintă un motor principal de creștere în România, localizat în una dintre cele mai dezvoltate zone din punct de vedere economic a țării. București este însă și orașul cu cel mai înalt risc seismic dintre capitalele europene și unul dintre 10 cele mai vulnerabile orașe din lume. Precum toate orașele dinamice, municipiul București trebuie să se adapteze continuu la noile provocări.

„În cadrul noii noastre strategii de țară din România, Banca Mondială pune accentul pe sprijinul acordat municipalităților, ajutându-le să devină mai competitive și să profite cât mai mult de activele locale”, a declarat Tatiana Proskuriakova, Director de Țară pentru România și Ungaria. „Noul proiect de asistență tehnică va ajuta Primăria București nu numai să aibă o abordare strategică și mai eficientă privind dezvoltarea economică și urbană, ci și să gestioneze două dintre principalele probleme ale orașului – reziliența seismică și mobilitatea urbană.”

Banca Mondială va furniza asistență tehnică Municipalității București pe o perioadă de 36 de luni. Acest parteneriat se va concentra pe sprijinirea Primăriei în vederea consolidării capacității sale de a prioritiza, implementa și monitoriza proiecte-cheie, menite să rezulte într-o furnizare mai eficientă a unor servicii publice de înaltă calitate.

Sprijinul Băncii Mondiale va fi îndreptat spre cinci domenii principale:

Elaborarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) a municipiului București, planificarea și gestionarea investițiilor de capital. Sprijinul în acest domeniu va include identificarea intervențiilor-cheie necesare pentru a îmbunătăți funcționarea și dezvoltarea urbană a municipiului București, elaborarea unei liste scurte de proiecte prioritare propuse pentru implementare până în 2030, stabilirea unui cadru de monitorizare și evaluare pentru urmărirea implementării acestor proiecte.

Regenerarea urbană a centrului istoric al Bucureștiului. Activitatea se va concentra pe îmbunătățirea calității spațiului urban și a vieții în această zonă importantă a orașului. Acest lucru va fi realizat prin actualizarea proiectului planului integrat de dezvoltare urbană și pregătirea unui set de criterii pentru prioritizarea intervențiilor propuse în acest plan. În plus, Banca Mondială va alege un proiect-pilot și va oferi îndrumare privind implementarea sa.

Îmbunătățirea funcțiilor și a rezultatelor dezvoltării economice locale prin intermediul ajutorul acordat Municipalității București în a analiza portofoliului său imobiliar și a pregăti o strategie de gestionare a activelor.

Identificarea mecanismelor durabile și accelerate pentru îmbunătățirea performanței programului de reducere a riscului seismic al Bucureștiului. Banca Mondială va furniza recomandări în trei domenii esențiale: (i) reformele legislative, de reglementare și instituționale îndreptate spre accelerarea progresului în reducerea riscurilor seismice, (ii) dezvoltarea unei strategii de reziliență seismică și (iii) îmbunătățirea gradului de conștientizare și pregătire al populației privind riscul seismic.

Avansarea implementării Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) pentru zona București-Ilfov prin îmbunătățirea capacității instituționale a Municipiului București de a realiza intervențiile propuse în PMUD. Banca va asista municipalitatea în procesul de îmbunătățire al transportului public, de gestionare a mobilității și a sistemelor inteligente de transport.

Banca Mondială şi-a deschis biroul din România în anul 1991. Începând de atunci, Banca a furnizat finanțare în valoare totală de peste 12,4 miliarde USD, reprezentând împrumuturi, garanții şi granturi în toate sectoarele de activitate ale economiei românești. Portofoliul curent al Băncii include împrumuturi pentru investiții, activități analitice şi asistență tehnică pentru sprijinirea priorităților de reformă ale României. În anul 2016, Grupul Băncii Mondiale şi România au sărbătorit 25 de ani de parteneriat continuu având drept obiectiv sprijinirea măsurilor de reducere a sărăciei şi de dezvoltare durabilă.