Cea de-a treia editie a bienalei timisorene de arhitectura a inceput in 25 septembrie si continua, pana in 25 octombrie, sa inspire publicul si pe cei din domeniul constructiilor si al arhitecturii la actiuni responsabile in ceea ce priveste modul in care avem grija de planeta, pornind de la cum ne construim orasele si cum sa facem sa ne uitam catre ceea ce avem deja, sa observam si sa inventariem resursele locului.

Expozitia principala din cadrul Beta 2020, “Enough is Enough”, ramane deschisa pana la 25 octombrie si poate fi vizitata la Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi“ (Bd. Take Ionescu 56), de luni pana duminica, intre orele: 10:00 – 20:00. Expozitia prezinta zeci de proiecte – locale si internationale – realizate de arhitecti care nu mai vor sa astepte solutii „top-down”, care au gasit modalitati proprii de a folosi ceea ce exista: De ce sa folosim mai mult, cand ceea ce avem deja este suficient?

Totodata, la Palatul Postelor, pana la 25 octombrie, in intervalul orar 15:00 – 21:00, va putea fi in continuare vizitata expozitia “E L E M E N T E uitate. Despre arhitectura lui Nicolae Porumbescu”, in care munca arhitectului este readusa in prezent prin fotografii noi, in incercarea de a genera o noua si o altfel de discutie in jurul unei opere complexe, puternice, adulate dar si controversate.

Exista nenumarate proiectii de viitor in ceea ce priveste practica arhitecturii si chiar mai multe discutii neterminate pe subiectul „care ar trebui sa fie rolul (si responsabilitatea) unui arhitect in prezent”. Astfel ca, in 17 octombrie, va avea loc conferinta online “Future of Architecture Practice, Today” ce are ca scop sporirea gradul de constientizare referitor la starea de urgenta in care ne aflam si gasirea unor noi solutii. Evenimentul face parte din programul Future Architecture.

In 18 octombrie, cei care vor sa descopere istoria celui mai vechi cartier al Timisoarei si imediata sa vecinatate sunt asteptati la un tur de arhitectura prin Piata Unirii, Piata Sfantul Gheorghe, Piata Libertatii si Piata Victoriei, iar in aceeasi zi, in Galeria Corp D, din Bastionul Theresia, se deschide expozitia intitulata „New Tradition. At a table with architecture and art from South Tyrol”, al carui concept se bazeaza pe binecunoscuta ospitalitate a Tirolului de Sud, care isi exprima caracterul cultural si multilingv si ne propune o invitatie la masa comuna.

Un alt eveniment online de neratat, destinat arhitectilor si celor din mediul profesional, va avea loc in 19 octombrie – “What One-Planet Prosperity offers to architects” in care se va vorbi despre modernizarea structurilor vechi si transformarea acestora in paradigme de sustenabilitate, cu scopul unei transformari eficiente a oraselor.

In 24 octombrie va avea loc, tot online, conferinta juriului din cadrul expozitiei-concurs Beta 2020, unul dintre principalele evenimente din cadrul bienalei. Concursul a fost deschis la nivelul celor trei tari invecinate (Romania – Ungaria – Serbia) si s-a adresat tuturor celor care contribuie la generarea unei arhitecturi de calitate in euroregiune. Expozitia poate fi vazuta in Piata Libertatii, pana pe 21 octombrie.

Accesul la evenimentele din cadrul bienalei este gratuit, insa pentru a participa este nevoie de inscriere in prealabil. Toate detaliile despre program si modalitatile de participare se gasesc la adresa: https://betacity.eu/.

Bienala timisoreana de arhitectura Beta 2020 este organizata de Ordinul Arhitectilor din Romania – Filiala Teritoriala Timis, Primaria Municipiului Timisoara – Casa de Cultura a Municipiului Timisoara.