Comisia Europeană și Europa Nostra au anunțat câștigătorii ediției 2021 a Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra, premiul UE pentru patrimoniul cultural finanțat prin programul Europa Creativă. În acest an, cea mai înaltă distincție europeană în domeniul patrimoniului merge către 24 de realizări exemplare din 18 țări europene. Câștigătorii premiilor au fost selectați de jurii independente compuse din experți în domeniul patrimoniului din întreaga Europă, în urma evaluării candidaturilor depuse de organizații și persoane fizice din 30 de țări europene.

Biserica de Lemn din satul Urși, județul Vâlcea, a fost printre proiectele desemnate câștigătoare la ediția 2021 a Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra, la categoria Conservare.

Această biserică de lemn, aflată în cimitirul satului Urși, a fost restaurată cu grijă, cu implicarea strânsă a multor parteneri, inclusiv a comunității locale. „Acesta este rezultatul unei conservări interdisciplinare realizată exemplar la o biserică de lemn cu pictură murală într-un cadru rural. Realizată din materiale provenite din apropierea Bisericii, aceasta este de o valoare și frumusețe remarcabile”, a declarat juriul.

Biserica de lemn din satul Urși (comuna Popești, jud. Vâlcea, sec. XVIII) face parte din proiectul 60 de biserici de lemn, desfăşurat de Fundaţia Pro Patrimonio. De-a lungul timpului, parteneri au fost organizația Europa Nostra, Ordinul Arhitecţilor din România, Universitatea Națională de Arte București, Asociația 37, Fundația Dala, Muzeul Astra din Sibiu, Muzeul Țăranului Român, Artis Periția.

Biserica din Urși cu hramul Buna Vestire și Sf. Arhanghel Mihail (cod Lista Monumentelor Istorice VL-II-m-B-09954) a fost construită în perioada 1757-1784, ctitori fiind Ion Danciu şi popa Costandin. După incendiul din 1838 biserica a fost reparată și pictată în 1843 de către meșterii Gherghe, Nicolae și Ioan atât la interior, cât și la exterior. Din 1913 în sat a fost construită o nouă biserică de zidărie, cea de lemn rămânând abandonată în cimitir. Ultima reparație a avut loc în 1943.

Restaurarea ei a început la 12 iunie 2010, ca urmare a prăbușirii bolții peste altar, cu o intervenție de urgență inițiată de Ordinul Arhitecților din România și finanțată de Fundația Pro Patrimonio, prin regretatul arhitect Șerban Cantacuzino, fondatorul fundației în anul 2000. Timpul efectiv de intervenție asupra monumentului, ca urmare a specificului activităților de restaurare, este de patru luni pe an, din iunie până în septembrie. În restul perioadei, fundația se concentrează pe activități de strângere de fonduri pentru continuarea proiectului.

Fondurile adunate prin diverse acțiuni și evenimente în perioada 2011-2019 au fost folosite  pentru: consolidarea picturii, desfacerea bolții (bârnele și iconostasul fiind restaurate la Universitatea Națională de Arte București), realizarea unor fundații noi din piatră, înlocuirea tălpilor și bârnelor putrede din structură, refacerea bolții, a șarpantei și a învelitorii de șiță, conservarea frescelor interioare și exterioare, reparația și completarea mobilierului interior, sistematizarea verticală.

Juriul a considerat calitatea restaurării lăudabilă: „Acesta este un exemplu de arhitectură vulnerabilă și un monument pe cale de dispariție, care a fost restaurat pe deplin și în conformitate cu principiile de conservare, cu elementele originale examinate îndeaproape și reintegrate ori de câte ori a fost posibil. Sustenabilitatea a fost, de asemenea, esențială pentru proiect, cu copaci plantați pentru a furniza materiale pentru viitoarele lucrări de restaurare”.

Șantierul de restaurare în sine a fost unul deschis, funcționând ca un spațiu educațional pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la valoarea bisericii, tehnica de construcție din lemn, tehnica frescelor și conținutul iconografiei murale.

Conservarea Bisericii de Lemn din Urși a avut loc într-o zonă îndepărtată, cu resurse limitate și cu implicarea strânsă a societății locale. Pe parcursul proiectului, au fost create multe oportunități pentru schimbul de cunoștințe. Proiectul a condus, de asemenea, la o înțelegere locală mai profundă a valorii patrimoniului și la un sentiment de administrare în rândul comunității locale. Aceasta este o abordare exemplară a conservării clădirilor vulnerabile precum aceasta ”, a mai adăugat juriul.

 

IMPORTANT: Susținătorii și pasionații de patrimoniu din întreaga lume sunt acum încurajați să descopere câștigătorii și să voteze online pentru a decide către cine va merge Premiul Publicului din acest an. Câștigătorul Premiului Publicului va fi anunțat în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor europene pentru patrimoniu, care va avea loc în toamna acestui an. Cu această ocazie vor fi prezentați publicului și laureații Marelui Premiu, fiecare dintre ei urmând să primească un premiu în valoare de 10.000 EUR.

Vizualizați lista completă a câștigătorilor: https://www.europanostra.org/europe-top-heritage-awards-honour-24-exemplary-achievements-from-18-countries/.

——

Premiile Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra

Premiile Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra au fost lansate de Comisia Europeană în 2002 și de atunci sunt gestionate de Europa Nostra. Acest program de premii beneficiază de sprijinul programului Europa Creativă al Uniunii Europene. Premiile evidențiază și diseminează excelența în domeniul patrimoniului și cele mai bune practici, încurajează schimbul transfrontalier de cunoștințe și conectează părțile interesate de patrimoniu în cadrul unor rețele mai largi. Premiile aduc beneficii majore câștigătorilor, cum ar fi o mai mare expunere internațională, finanțare ulterioară și creșterea numărului de vizitatori. În plus, programul de premiere încurajează o mai mare grijă pentru patrimoniul nostru comun în rândul cetățenilor europeni. Prin urmare, premiile reprezintă un instrument cheie pentru promovarea multiplelor valori ale patrimoniului cultural și natural pentru societatea, economia și mediul european.

În 2021, două Premii Speciale ILUCIDARE vor fi de asemenea acordate pentru candidaturi depuse pentru Premiile Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra. Proiectele preselecționate vor fi anunțate la 10 iunie, iar câștigătorii vor fi anunțați în toamna acestui an. Proiectul ILUCIDARE este finanțat prin Orizont 2020 și are ca scop crearea unei rețele internaționale de promovare a patrimoniului ca resursă pentru inovare și relații internaționale.

Europa Nostra

Europa Nostra este vocea europeană a societății civile care se angajează să protejeze și să promoveze patrimoniul cultural și natural. Este o federație paneuropeană de ONG-uri din domeniul patrimoniului, susținută de o rețea largă de organisme publice, companii private și persoane fizice, care acoperă peste 40 de țări. Europa Nostra contribuie în mod activ la definirea și punerea în aplicare a strategiilor și politicilor europene legate de patrimoniu, printr-un dialog participativ cu instituțiile europene și prin coordonarea Alianței Europene pentru Patrimoniu.

Europa Creativă

Europa Creativă este programul UE care sprijină sectoarele culturale și creative, permițându-le să își sporească contribuția la crearea de locuri de muncă și la creșterea economică. Cu un buget de 2,4 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, acesta sprijină organizații din domeniile patrimoniului, artelor spectacolului, artelor plastice, artelor interdisciplinare, editurilor, filmului, televiziunii, muzicii și jocurilor video, precum și zeci de mii de artiști și profesioniști din domeniul cultural și audiovizual.

Surse info: https://www.europeanheritageawards.eu/; https://www.propatrimonio.org/.

Sursă foto: https://www.propatrimonio.org/.