Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, este de părere că singura soluție de salvare dinpunct de vedere urbanistic a localităților din jurul municipiului Cluj-Napoca este să nu mai construiască după planurile actuale. El susține că primarii ar trebui să blocheze zonele neconstruite până la momentul la care fie ei, ca administrație, fie în parteneriat cu mediul privat, reușesc să elaboreze niște planuri moderne de urbanism, pe modelul Soporului.

Claudiu Salanță susține că adoptarea unui nu PUG a constituit un mare avantaj pentru Cluj-Napoca, lucru de care însă nu au beneficiat Floreștiu, Baciu sau Apahida.

”În Baciu am găsit și suntem în instanță cu PUZ-uri făcute în 2008, cu indicatori măriți de 6 ori, adică construiește de șase ori mai mult decât era admisibil. Am găsit P plus 25 la Florești. La Unitatea Militară, tot în perioada 2009-2008, erau autorizate blocuri P plus 24; unde sunt căsuțele albe era P plus 10”, a declarat Claudiu Salanță la un post de radio.

De asemenea, arhitectul șef al județului Cluj este de părere că localitățile mai mari de 10.000 de locuitori, care încă au statut de comune, ar trebui să devină automat orașe.

“Nu se poate ca o comună să fie mai mare decât unele orașe. Este o problemă de legislație. Legile ar trebui să spună că arunci când ai x cetățeni, devii oraș. Iar trecerea de la rural la urban înseamnă că tu, ca administrație, ai obligația de a avea străzi ca în oraș, că trebuie să ai școli, licee. Să ne uităm la Florești, care are cam 50.000 de locuitori, la fel ca Turda. Te uiţi la ce facilităţi şi instituţii ai în Turda şi vedem ce lipseşte în Floreşti, trebuie să susţină necesităţile populaţiei. E o populaţie tânără şi cultă în Floreşti, cea mai mare densitate de populaţie cu studii superioare – master şi doctorat –  trebuie să ţi cont de asta. Vorbim de Baiu, Apahida şi Floreşti. Sau să se unească cu Cluj-Napoca, dar atunci ar trebui să vorbim şi de Gilău”, a spus Salanță.

Acesta a subliniat că există un proiect de lege, care se redactează la Ministerul Dezvoltării, conform căruia nu ar mai fi nevoie de referendum pentru ca statutul unei unități administrativ-teritoriale să fie modificat.