O expoziţie itinerantă de fotografie, care prezintă în premieră publicului din România o serie de proiecte reprezentative de arhitectură, inginerie civilă şi amenajare a teritoriului din Japonia începând cu epoca Meiji (1868-1912) şi până în prezent, s-a deschis pe 16 noiembrie la Biblioteca Naţională a României.

Intitulată “Mediu construit – ghid alternativ al Japoniei (arhitectură, peisagism, infrastructură)“, expoziţia este organizată de Ambasada Japoniei în România şi Fundaţia Japonia, în colaborare cu Biblioteca Naţională a României.

Prin intermediul a numeroase texte şi fotografii sunt ilustrate 80 de proiecte semnate de mari personalităţi care au marcat evoluţia arhitecturii moderne şi contemporane: de la Kunio Maekava, Kenzo Tange sau Arata Isozaki până la generaţia actuală reprezentată, printre alţii, de Kengo Kuma, Toyo Ito, Shigeru Ban, ale căror lucrări remarcabile sunt prezentate în premieră.

Din punct de vedere geografic, selecţia include proiecte de amenajare a teritoriului şi mediu construit din toate regiunile Japoniei cu exemple diverse ce ilustrează răspunsul în faţa adversităţilor de mediu şi dezastrelor naturale cu care ţara s-a confruntat de-a lungul vremii.

Toate lucrările din expoziţie fac parte din patrimoniul Fundaţiei Japonia şi sunt prezentate în cadrul manifestărilor dedicate sărbătoririi centenarului relaţiilor diplomatice româno-nipone.

Expoziţia este deschisă în Sala Symposium a Bibliotecii Naţionale a României până pe 27 decembrie după următorul program: luni – vineri, între orele 8:00 – 20:00, şi sâmbăta între orele 9:00 – 18:00, intrarea fiind liberă. AGERPRES