Primăria Municipiului Mangalia va finaliza până la sfârşitul acestui an lucrările de reabilitare şi modernizare pe un nou tronson al falezei Mangalia-Saturn, în cadrul unui proiect cu fonduri europene în valoare de 5 milioane de euro, demarat la începutul lunii aprilie.

“Pe zona 4 de intervenţie, cea mai lungă şi complexă dintre sectoarele supuse reabilitării, lucrările au cuprins montarea granitului pe zidul de gardă nou construit, pavarea cu granit a zonei pietonale adiacente falezei şi montarea stâlpilor de iluminat ambiental. Tot pe acest segment, între Hotel Paradiso şi Hotel Atena, s-a realizat un punct de belvedere, care va fi finalizat la începutul anului viitor. În prezent, se lucrează la amenajarea spaţiului verde şi la crearea aleilor de acces din perimetrul punctului de belvedere. (…) Concomitent, lucrările înaintează pe zona 1 din proiect, delimitată de str. Lavrion şi parcarea Hotelului Cerna. În perimetrul respectiv, se construieşte un nou zid de gardă şi se reabilitează iluminatul ambiental. Ulterior, toată faleza Mangalia-Saturn va fi  prevăzută cu mobilier urban nou, iluminat modern şi toate dotările necesare unei astfel de investiţii”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Primăria Mangalia.

Lucrările de reabilitare a falezei vor fi finalizate integral, conform proiectului, până la începerea viitorului sezon estival.

“Până la debutul sezonului estival următor, lucrările vor fi finalizate, iar turiştii vor putea să admire marea de pe noua faleză, care este o continuare a vechii faleze a oraşului, Aleea Teilor, modernizată recent tot cu fonduri UE. Obiectivul municipalităţii este amenajarea unei faleze pietonale, pe întreaga distanţă de 9 km, între Mangalia şi Olimp”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian.

El a susţinut că toate lucrările de revitalizare a turismului din sudul litoralului sunt în grafic şi străzile din staţiuni vor fi asfaltate până la începutul sezonului estival 2021.

Conform Primăriei Mangalia, proiectul de modernizare a falezei Mangalia-Saturn are o valoare de 5 milioane de euro şi presupune reabilitarea zonei de promenadă pe o distanţă de peste 2,5 kilometri, de la Hotel Paradiso, până la ieşirea din staţiunea Saturn.