Una dintre cele mai spectaculoase gări din lume, Jungfraujoch este situată pe ”acoperişul Europei”, la aproape 3.500 de metri altitudine, în Elveţia, într-un peisaj de poveste din Alpii Bernezi.
Gara este aşezată în apropierea ”şeii” Jungfraujoch (3.463 metri), punctul inferior de pe creasta ce face legătura între Muntele Mönch (4.107 metri) şi Muntele Jungfrau (4.158 metri), la frontiera îngheţată dintre cantoanele Berna şi Valais.
La numai câţiva metri mai jos se află gara Jungfraujoch, modestă în pofida celebrităţii sale internaţionale, tranzitată deopotrivă de turişti din toată lumea sosiţi în zona alpină pentru practicarea sporturilor de iarnă, dar şi de curioşi, dornici să experimenteze călătoria cu trenul la mari altitudini şi să trăiască senzaţia de a păşi pe un peron situat la 3.454 de metri.
Călătorii care coboară din tren în gara situată la cea mai mare altitudine din Europa, pot vizita, printre altele, Platoul Jungfraujoch, mai multe puncte de observaţie de unde pot fi admirate vârfurile albe dimprejur, inclusiv gheţarul Grosser Aletsch, precum Sphinx Observatory (3.572 metri), parcul de distracţii Snow Fun Park Jungfraujoch, palatul de gheaţă (Ice Palace) şi au la dispoziţie trasee marcate, împrejmuite, cafenele, restaurante, magazine de suveniruri, expoziţii, dar şi mai multe cabane.

 

Zona Jungfraujoch a devenit accesibilă tuturor turiştilor în urmă cu peste un secol, începând din anul 1912 când a fost inaugurată gara, punctul terminus al căii feroviare inedite, ce străbate zonele montane neprielnice, la suprafaţă şi mai ales prin tunele. Gara este deservită de trenurile de pe calea ferată Jungfrau, din Kleine Scheidegg, unde se conectează cu serviciile din Interlaken, Lauterbrunnen, Wengen şi Grindelwald prin căile ferate Bernese Oberland şi Wengernalp.
Construcţia căii ferate Jungfrau, un proiect de pionierat în Alpi, vizionar şi revoluţionar datorită altitudinii mari şi a terenului accidentat, nu a fost ferită de amânări şi de evenimente dramatice, însă a depăşit toate obstacolele, mai întâi prin munţii Eiger şi Mönch, apoi pe Jungfraujoch, potrivit paginii de internet Rail Info Interlaken, jungfrau.ch.

 

Temerarii care au escaladat aceste vârfuri, ce formează un triunghi montan ce a fascinat, de-a lungul timpului, poeţi, pictori şi erudiţi, i-au inspirat pe vizionari să râvnească la amenajarea unor căi ferate în zonele înalte, năzuinţe care au început să se concretizeze la sfârşitul secolului al XIX-lea, în timpul ”febrei feroviare montane”. Punctul culminant al acestui val a fost calea ferată Jungfrau.
Numeroşi ingineri, politicieni şi antreprenori au fost fascinaţi de ideea cuceririi Alpilor prin proiecte turistice, la sfârşitul anilor 1800, când au fost schiţate mai multe proiecte diferite, toate având ca punct de origine Lauterbrunnental, niciunul dintre ele nefiind însă realizat.
În 1893, însă, în timpul unei drumeţii în zonă, antreprenorului elveţian Adolf Guyer-Zeller i-a venit ideea, privind de la înălţime spre Lauterbrunnental, Eiger, Mönch şi Jungfrau şi spre trenul care se deplasa pe noua linie Wengernalp către Kleine Scheidegg, să construiască o cale ferată între această localitate şi Jungfrau. Chiar în aceeaşi zi, ajuns în camera de hotel, el a schiţat traseul acesteia, viitoarea cale ferată Jungfrau Railway, care avea să ajungă la Jungfrau nu din Lauterbrunnen ci din gara Kulm, pe linia Wengernalp Railway, din Kleine Scheidegg, la 2.064 de metri.

 

Potrivit proiectului lui Guyer-Zeller, fiecare oprire a trenurilor pe această cale ferată avea să fie o destinaţie turistică în sine, fapt care a permis construcţia liniei feroviare în etape.
La 27 iulie 1896 a început construcţia propriu-zisă a liniei Jungfrau Railway, între Kleine Scheidegg şi gheţarul Eiger, un proiect ce a necesitat numeroşi muncitori, majoritatea din Italia, care au lucrat cu forţa braţelor şi unelte rudimentare, fără ajutorul utilajelor sofisticate. În plus, echipamentele şi proviziile necesare iarna, când trenurile cu abur nu funcţionau, au fost transportate cu câini Husky. În paralel a fost construită o centrală electrică şi staţii pentru transportul energiei necesare funcţionării căii ferate.
După doi ani, prima parte a liniei a fost pusă în funcţiune, cu fast, iar Guyer-Zeller a reuşit să atragă interesul investitorilor pentru continuarea proiectului.
De la gheţarul Eiger construcţia a continuat chiar şi după moartea lui Guyer-Zeller, în 1899, lovindu-se de diverse dificultăţi pe parcurs, inclusiv de schimbări de planuri, de structură a conducerii proiectului şi greve ale muncitorilor. Preţul plătit a fost chiar mai mare, 30 de lucrători pierzându-şi viaţa în evenimente dramatice, în general în urma unor accidente cauzate de explozii în timpul spargerii muntelui pentru amenajarea celor circa 7 kilometri de tunel feroviar. Managementul proiectului a încercat diverse metode pentru îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, inclusiv, potrivit jungfrau.ch, oferirea unei sticle de vin roşu pe zi fiecărui muncitor.
În cele din urmă, la 21 februarie 1912 construcţia a fost finalizată, la Jungfraujoch, oficial cel mai friguros loc din Elveţia, conform datelor MeteoSwiss, Biroul Federal de Meteorologie şi Climatologie din ţară (deşi este posibil să existe temperaturi mai scăzute în alte zone, în care nu există însă staţii meteo). ”O lucrare măreaţă, un triumf al ingineriei moderne”, a scris ziarul Neue Zürcher Zeitung la acea vreme.
Cinci luni mai târziu, la 16 ani de la începerea construcţiei, primul tren decorat festiv, încărcat de turişti, a parcurs traseul de 9,3 kilometri până la gara Jungfrau, iar compania a sărbătorit reuşita pe platoul montan, într-un cadru spectaculos. AGERPRES

 

Sursa foto: Jungfraujoch – Top of Europe / facebook.com