Asociația De-a Arhitectura a început formarea profesorilor și a voluntarilor arhitecți care, din toamnă, vor păși în lumea arhitecturii prin programele oferite de asociație.

Reprezentanții asociației ce își propune dezvoltarea și promovarea educației de arhitectură și mediu construit în vederea conștientizării și a cunoașterii valorilor arhitecturii, design-ului și ale urbanismului în rândul copiilor anunță lipsa voluntarilor la clase. Aceștia fac apel celor interesați să se înscrie într-o experiență de un an, alături de copii cu vârste cuprinse între 6-12 ani, într-un tandem cu profesorul clasei.

Asociația consideră factorul uman cea mai importantă resursă a unei organizaţii, oamenii fiind cei care aduc plus valoare, ambasadorii care cred în cauză şi contribuie la creşterea ei.

De-a Arhitectura oferă oportunitatea de a fi arhitect educator alături de un profesor şi de a preda arhitectura celor mici, începând cu clasele pregătitoare şi până la cele de gimnaziu sau liceu, în funcţie de cursul ales.

Clasele care au nevoie de un îndrumător arhitect, urbanist, arhitect de interior, designer, peisagist, inginer sau student architect sunt următoarele:

București

  • „De-a arhitectura mini”: clasa a II-a C, Școala Gimnazială Ferdinand I, Bulevardul Gării Obor, nr. 16, București;
  • „De-a arhitectura mini”: clasa I B, Școala Gimnazială Herăstrău, str. Borșa, nr. 27, București;
  • „De-a arhitectura mini”: clasa I A, Școala Gimnazială nr. 181, str. Nazarcea, nr. 30, București;
  • „De-a arhitectura mini”: clasa I B, Școala Gimnazială nr. 181, str. Nazarcea, nr. 30, București;
  • „De-a arhitectura în orașul meu”: clasa a III-a B, Școala Gimnazială Ferdinand I, Bulevardul Gării Obor, nr. 16, București;
  • „De-a arhitectura în orașul meu”: clasa a III-a C, Școala Gimnazială Ferdinand I, Bulevardul Gării Obor, nr. 16, București;
  • „De-a arhitectura în orașul meu”: clasa a IV-a A, Școala Gimnazială nr. 124, str. Mărgeanului, nr. 25A, București.

Brașov

  • „De-a arhitectura în orașul meu”: Școala Gimnazială Nr. 13, str. Olteț, nr. 12, Brașov.

Constanța

  • „De-a arhitectura în orașul meu”: clasa a IV-a B, Școala Gimnazială, nr. 37, str. Arcului, nr. 8, Constanța, jud. Constanța.

Jud. Argeș: Câmpulung + Pitești

  • „De-a arhitectura mini”: clasa I A, Școala Gimnazială Oprea Iorgulescu, str. Gen. Posoiu, nr. 1, Câmpulung, jud. Argeș;
  • „De-a arhitectura mini”: clasa a II-a A, Școala Gimnazială Ion Pillat, Intrarea Rahovei, nr. 6, Pitești, jud. Argeș.

Jud. Maramureș – Baia Mare

  • „De-a arhitectura mini”: clasă a II-a de la Școala Gimnazială „Avram Iancu”, str. Victoriei, nr. 84, Baia Mare, jud. Maramureș.

Jud. Prahova – Ploiești

  • „De-a arhitectura mini”: clasa a II-a A, Școala Gimnazială Elena Doamna, str. Elena Doamna, nr. 25, Ploiești, jud. Prahova;
  • „De-a arhitectura în orașul meu”: clasa a III-a A, Școala Gimnazială Grigore Moisil, str. Laurilor, nr. 2A, Ploiești, jud. Prahova.

Jud. Timiș: Giroc + Timișoara

  • „De-a arhitectura mini”: clasa I O, Liceul Teoretic William Shakespeare, str. I.L.Caragiale, nr. 6, Timișoara, jud. Timiș;
  • „De-a arhitectura în orașul meu”: clasa a IV-a B, Liceul Teoretic David Voniga, str. Trandafirilor, nr. 59, Giroc, jud. Timiș.

Un arhitect voluntar poate susţine desfăşurarea unui curs De-a arhitectura în şcoli în două feluri:

  • Asistarea unei singure clase pe parcursul unui an şcolar (septembrie-iunie), în echipă cu învăţătorul/profesorul. Presupune prezenţa la fiecare oră de curs, pregătirea orelor şi discuţii de feedback;
  • Asistarea uneia sau mai multor clase la distanţă, pe parcursul unui an şcolar. Presupune comunicarea (în general săptămânală) cu învăţătorul clasei, prin întâlniri online, pentru a-l ajuta să pregătească şi să susţină independent unele lecţii, precum şi predarea, în online, a acelor lecții în care interacțiunea cu el este necesară. Această modalitate le este accesibilă voluntarilor veterani, care au predat cel puţin un an în manieră directă.

Activitatea voluntarului în cadrul asociației nu este remunerată, acesta primind adeverinţă de voluntariat, timpul petrecut în şcoală şi pentru pregătire fiind înregistrat, în baza contractului cu Asociaţia şi a fişelor de pontaj, ca activitate profesională (Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România).

Ce interesați să se înscrie la un an de voluntariat De-a arhitectura vor completa un Formular de înscriere.

Contractul de voluntariat cu Asociația De-a Arhitectura poate fi descărcat, completat și semnat (ultima pagină), direct în fişierul pdf, ulterior urmând a fi expediat la adresa: inscrieri@de-a-arhitectura.ro.