Pavilionul EAU (Emiratele Arabe Unite) a fost desemnat câștigătorul Leului de Aur la Bienala de Arhitectură de la Veneția, ediția 2021, cu tema „Cum vom trăi împreună?”.

Emiratele Arabe Unite au primit Leul de aur pentru cea mai bună participare națională la Bienala de Arhitectură de la Veneția din 2021. Juriul internațional compus din Kazuyo Sejima, Sandra Barclay, Lamia Joreige, Lesley Lokko și Luca Molinari, a lăudat curatorii pavilionului din Emirate ”pentru un experiment îndrăzneț care ne încurajează să reflectăm la relația dintre deșeuri și producție atât la nivel local, cât și global; Pavilionul EAU propune noi posibilități de construcție între meșteșug și tehnologie avansată”. Denumită „Wetland” (Tărâmul umed), instalația explorează o alternativă durabilă la cimentul Portland, fabricată din saramură industrială reciclată.

La Bienala de Arhitectură din Veneția din 2021, pavilionul EAU a prezentat o structură prototip la scară largă creată dintr-un ciment ecologic realizat din saramură industrială reciclată. Știind că cimentul Portland reprezintă 36% din toate emisiile legate de activitățile de construcții și 8% din emisiile antropice totale de CO2, curatorii Wael Al Awar și Kenichi Teramoto prezintă o cercetare ce explorează modul în care sarea și compușii minerali găsiți în Sabkha din EAU (sabkhas = apartamente saline extinse acoperite de nisip, nămol sau argilă, adesea încrustate cu sare) ar putea acționa în dezvoltarea materialelor de construcție regenerabile.

Pavilionul afișează un prototip pe bază de sare ce măsoară 2,7 metri înălțime și 7 metri pe 5 metri lățime la exterior, creând un spațiu interior ușor de parcurs, de mărimea unei camere medii de 2x5m x 5m. Structura este formată din 3000 de module realizate dintr-un ciment pe bază de MgO proiectată de curatori într-un proces extins de colaborare.

Tema bienalei din acest an „Cum vom trăi împreună?”

Wetland abordează urgența climatică și relația noastră ca oameni cu planeta Pământ, cât și responsabilitatea și rolul arhitectului, al industriei construcțiilor în acest subiect.  ”Nu putem continua să folosim materialele de construcție atunci când suntem conștienți de impactul lor asupra mediului. În mod similar, nu putem construi în medii în care știm că există nedreptate socială față de lucrători sau constructori. În acest sens, cimentul este un material care trebuie pus la îndoială. Cimentul este responsabil pentru 8% din emisiile globale de CO2 și suntem o populație în creștere. Astăzi suntem 7,9 miliarde și se preconizează că vom crește până la 10,1 miliarde până în 2060.”, declara într-un interviu unul dintre curatorii Pavilionului EAU, Wael Al Awar.

„În 2019, fundația Bill și Melinda Gates a emis un raport care relatează că va trebui să construim echivalentul unui oraș cât New York-ul în fiecare lună pentru următorii 40 de ani, pentru a putea găzdui pe toți acești oameni care vor veni pe lume. Întrebarea este, cum o facem? Astăzi este imposibil să credem că o putem face folosind ciment Portland. Cimentul Portland are un raport iminent de unu la unu, adică pentru a produce o tonă de ciment creezi o tonă de CO2. Prin urmare, problema se găsește în chimie și răspunsul trebuie să fie în geologie. Deoarece problema este conversia calcarului în var și emisiile de CO2 pe care le produce. Varul este liantul sau adezivul din ciment. Deci cimentul este un amestec de nisip, pietriș, apă și clei care este var. Găsirea unui adeziv alternativ ar rezolva problema”, a mai adăugat acesta.

Pentru a găsi alternative la acest ingredient obligatoriu din compoziția cimentului, curatorii proiectului din EAU s-au inspirat din geografia locală. Încercând să afle ce ar putea funcționa ca un adeziv, substituent pentru var, aceștia au descoperit sărurile din Emiratele Arabe. ”Când sarea cristalizează, devine puternică, ceea ce înseamnă că există un liant. Odată ce am continuat să investigăm, am înțeles și am aflat că, de exemplu, Siwa, o oază urbană care se găsește în Egipt, este construită din karshif, un amestec natural de sare și noroi în arhitectura lor tradițională Siwan. Astfel, am aflat că liantul din acest material de construcție original este MgO, oxid de magneziu. Deci, acesta este lipiciul.”

Sursa de a obține acest lipici natural, constă în uscarea blocului de respingere a apei de desalinizare și apoi în extragerea MgO din procesul de desalinizare a apei care, ulterior, este folosit pentru a crea acest ciment. ”Blocurile de ciment pe care le vedeți expuse sunt toate produse local, la Veneția. De fapt, acest ciment pe care l-am creat trebuie să absoarbă CO2 pentru a câștiga o rezistență structurală care să le usuce. Dacă nu absoarbe CO2, rezultă un material foarte slab. Așadar, într-un fel, devine un material care nu creează emisii de CO2, ci dimpotrivă, le absoarbe”, a mai explicat curatorul.

Forma blocurilor de construcție poate fi aceea de cărămizi sau dale. Curatorul însă, pune sub semnul întrebării nu doar cimentul (Portland) atât de poluant, cât și forma, respectiv procesul modern de producere a arhitecturii. ”Trebuia să punem sub semnul întrebării standardizarea, globalizarea, deoarece arhitecturile moderne se confruntă cu provocări uriașe împotriva identității culturale. Cum o păstrezi sau o reții în arhitectură? Arhitectura vernaculară a fost produsă din materiale găsite în natură, dacă ai găsit lemn, lucrezi cu acel lemn. Cândva exista o anumită legătură între arhitect sau constructor și material. Cred că în arhitectura modernă această legătură s-a pierdut complet. Arhitectul și materialul au devenit atât de îndepărtați unul de celălalt încât pot realiza un desen pe care îl trimit oriunde în lume și-l construiesc fără să fiu nevoit să merg acolo. Dar trebuie să punem din nou la îndoială acest proces și să vedem dacă acesta este calea corectă pentru a merge mai departe.”

La realizarea Pavilionului cu care au participat în cadrul Bienalei, curatorii au fost inspirați de arhitectura vernaculară, populară a Emiratelor Arabe, realizată din corali. Forme desenate de corali în matrițe de nisip turnate în beton au servit realizării blocurilor ce formează instalația Wetland. ”Aceste forme sunt desenate chiar de constructori. Avem patru tipuri diferite, cu două dimensiuni diferite fiecare, deci opt module. Asta doar pentru a câștiga eficiență, viteză, însă se poate realiza în mai multe module și tipuri. Așadar acest aspect devine antiteza arhitecturii moderne. Nu există niciun design pentru acest produs. Avem un ghid pentru antreprenor, metoda noastră de proces, dar nu avem un desen de arhitectură cu dimensiuni precise. Avem un ghid, ceea ce înseamnă că fiecare cultură își poate introduce propria identitate sau înțelegere în acel ghid. Producția acestui material oriunde în lume va arăta întotdeauna diferit. Acest bloc de construcție pe care îl avem aici la Venezia arată aleatoriu și haotic, dar de fapt este bine studiat din punct de vedere științific.”

Această inovație necesită încă multe cercetări, până acum cumulând trei ani de zile de studiu. La ora actuală, deoarece are nevoie de carbonatare, acest material de construcții poate fi produs doar ca unități prefabricate, deoarece sistemul turnat in situ devine foarte greu de carbonatat, moment în care te confrunți cu provocarea consolidării. Materialul nu se poate ranforsa cu oțel, pentru că este beton asfaltic. Este necesar a găsi alte modalități de a-l arma, poate prin a introduce chimic molecula de CO2 în procesul turnat in situ, pentru a-i oferi acea ranforsare.

 

Sursa: designboom.com