Regretata arhitectă modernistă Lina Bo Bardi a fost desemnată câștigătoarea premiului special Leul de aur pentru activitatea desfășurată în întreaga carieră, la Bienala de Arhitectură de la Veneția 2021. Aceasta a fost nominalizată de către arhitectul Hashim Sarkis, curatorul festivalului din acest an. Festivalul ce se organizează la Veneția din 1980 este considerat cel mai semnificativ eveniment din calendarul de arhitectură.

Curatorul BAV, arh. Sarkis: ”Bo Bardi exemplifică perseverența arhitectului în vremuri dificile”

Născută la Roma, Italia în 1914 și cetățeancă braziliană din anul 1951, Bo Bardi a fost o personalitate plurivalentă: apreciat designer, scenograf, artist și critic.

Sarkis a declarat că premiul acordat este o recunoaștere a ilustrei sale cariere, a «clădirilor puternice» și a modului în care acestea personifică tema ediției 2021 a bienalei: Cum vom trăi împreună?

„Cariera ei de proiectant, editor, curator și activist ne amintește de rolul arhitectului ca organizator și important, ca și constructor de viziuni colective”, a spus Sarkis într-un material pentru dezeen. “Bo Bardi exemplifică, de asemenea, perseverența arhitectului în vremuri dificile, indiferent dacă sunt războaie, conflicte politice sau imigrație, și capacitatea ei de a rămâne creativă, generoasă și optimistă pe tot parcursul timpului“, a mai explicat acesta.

“Mai presus de toate, clădirile ei puternice se remarcă prin designul lor și prin modul în care aduc împreună arhitectura, natura, viața și comunitatea. În mâinile ei, arhitectura devine cu adevărat o artă socială convocatoare.”

Lina Bo Bardi a fost arhitectă modernistă, designer industrial, protectoare a patrimoniului, jurnalistă și activistă. Ea a conceput structuri îndrăznețe care au îmbinat modernismul cu populismul, astăzi fiind una dintre cele mai celebre femei arhitect din secolul al XX-lea.

Bo Bardi și-a început cariera în arhitectură după ce a absolvit, în 1939, la Universitatea din Roma, unde a studiat sub arhitecți precum Marcello Piacentini și Gustavo Giovannoni. După absolvire, s-a mutat la Milano și a început să lucreze cu arhitectul Carlo Pagani, începându-și cariera în jurnalismul de design. De asemenea, a lucrat cu arhitectul și designerul Gio Ponti și a colaborat cu el la revista Lo Stile, contribuind în același timp la alte câteva publicații de design italiene. În 1944 a devenit director adjunct al Domus, o revistă fondată de Ponti în 1928 , ocupând această funcție până în 1945. În 1945 Domus i-a însărcinat lui Bo, Pagani și fotografului Federico Patellani să călătorească prin Italia, documentând devastarea celui de-al doilea război mondial. Mai târziu în acel an a colaborat cu Pagani și cu criticul de artă Bruno Zevi la revista de scurtă durată A — Attualità, Architettura, Abitazione, Arte, care a publicat descoperirile lor și a discutat idei de reconstrucție în Italia de după război. De-a lungul carierei sale, care s-a desfășurat între Italia și Brazilia, ea s-a raportat la rolul de «facilitator al societății» atribuit arhitectului, potrivit organizatorilor festivalului BAV.

Arhitectură cu rezonanță Lina Bo Bardi

 Printre cele mai notabile clădiri ale sale se află Muzeul São Paulo (MASP), o clădire mare din beton și sticlă concepută ca un spațiu public pentru oraș, cu interioare flexibile destinate expozițiilor experimentale. Arhitecta Jane Hall a citat proiectul ca fiind una dintre cele mai inovatoare clădiri proiectate de o femeie, prezentându-l în cartea ei Breaking Ground: Architecture by Women. Alte proiecte cheie ale lui Bo Bardi includ casa acesteia, situată într-o pădure tropicală din São Paulo, Casa de Vidro (Casa de sticlă) și Fabrica SESC Pompeia.

În contextul în care proiectele pentru clădirile publice și infrastructură trebuie să asigure întotdeauna cele mai bune forme posibile de acces și conexiune cu străzile din jur, în special în ceea ce privește căile de acces pentru pietoni, unii arhitecți au reușit să depășească aspectul pragmatic al acestei legături dintre arhitectură și străzi.

A fost și cazul arhitectei brazilo-italiană, atunci când a proiectat arhitecturi cu o datorie puternică de a asigura spațiul public, folosind această legătură, arhitectură-străzi, ca nucleu al conceptului de design, astfel remarcându-se printre cei responsabili de crearea unor exemple frumoase ale acestei practici arhitecturale. Aceste virtuți sunt evidente în special în proiectele din orașul São Paulo, SESC Pompeia și MASP.

Se poate specula că succesul proiectului SESC a fost predestinat de istoria timpurie a clădirii, care a fost renovată de arhitectă între 1977 și 1982. Anterior fabrică de butoaie metalice în cartierul muncitoresc Pompéia, când Bo Bardi a vizitat locația cu intenția de a construi un centru de sport și de cultură, spațiul fusese deja ocupat spontan de vecinii care petreceau weekendurile în mijlocul depozitelor complexului industrial.

Proiectul arhitectural a creat un dialog între vechi și nou și a păstrat o legătură simbolică importantă între spațiile sale și cartier. Principalele preocupări ale noului design au fost organizarea intrărilor clădirii și crearea unei căi care intersectează lotul și conectează străzile din jur, oferind astfel un traseu adecvat care să atragă pietonii și utilizatorii SESC. Această conexiune este atât de bine stabilită și vitală pentru proiect, încât a dus la transformarea acestui pasaj într-o stradă autentică, utilizată zilnic, ca o extindere a străzilor publice ale orașului spre interiorul lotului. Programul funcțional SESC Pompeia și amenajarea clădirilor consolidează utilizarea intensă și activă a străzii interioare, element-cheie al vitalității proiectului.

Pe de altă parte, Muzeul de Artă São Paulo (MASP), construit la fostul Belvedere Trianon pe bulevardul Paulista în 1968, oferă diferite tipuri de conexiuni între arhitectură și stradă. Locația privilegiată oferă arhitecturii o poziție unică, situată la intersecția bulevardului Paulista, principalul și cel mai faimos bulevard din São Paulo, și tunelurile Nove de Julho, un alt bulevard important. Planul de amplasament a oferit o ocazie de aur de a aborda prezența acestor coridoare urbane la diferite niveluri iar arhitecta a reușit cu abilitate să o pună în lumină.

Spațiul liber al MASP este puternic, deoarece construiește conexiuni cu situl la diferite niveluri. Din punct de vedere vizual, oferă o platformă excelentă, cu o vedere specială a văii spre Nove de Julho, care reafirmă în orice moment importanța planului de amplasament al proiectului. Conexiunea cu bulevardul Paulista este și mai convingătoare. Golul liber trage trotuarul sub adăpostul acoperișului său mare și se transformă într-o prelungire a drumului public. Mai mult, devine o extindere a acestei căi, o suprafață potrivită pentru primirea celor mai diverse activități de viață urbană, de la adunări între prieteni la mulțimi de protestatari.

În speranța că Leul de aur va comunica viziunea arhitectei asupra lumii

Opera sa a devenit mai recunoscută de la moartea sa în 1992, cu ajutorul Institutului Bardi, obiectivul fondării fiind acela de a-i proteja și promova arhiva.

„Sperăm că ediția din 2021 a La Biennale, mai degrabă decât să-i expansioneze popularitatea de personalitate iconică în domeniul arhitecturii, va contribui la o mai bună contextualizare și comunicare a profunzimii viziunii critice asupra lumii lui Bo Bardi: având grijă mereu de cei mai puțin reprezentați cultural, conștienți în mod constant de importanța diversității în artă și arhitectură și angajați într-o abordare multidisciplinară a arhitecturii care reunește oameni din toate categoriile sociale”, a transmis Institutul Bardi, la vestea acordării premiului.

În ansamblu, preocupările Linei Bo Bardi în proiectarea spațiilor publice au avut întotdeauna în vedere modalități de a îmbrățișa dinamica orașului, încorporând fluxurile sale, încurajând întreruperea barierelor dintre interior și exterior și promovând un tip de spațiu care reflectă natura fundamentală a programului său, angajamentul său față de public.

Informații preluate de pe dezeen.com, britannica.com și archdaily.com