”Este evident că arhitectura clasică este depășită, în acest moment, și că este nevoie de o reconfigurare a paradigmei la care omul, arhitectura și tehnologia se raportează.” Este avertismentul lansat de Prof. Dr. Arh. Dragoș Ciolacu, Facultatea de Arhitectură ”G.M. Cantacuzino”, Iași, în cadrul dezbaterii video, organizate de portalul specializat EuroUrbanism.ro, pe 28 octombrie, cu tema “Arhitectură adaptivă și regenerativă – soluții pentru viitor”.

Acesta a vorbit și despre conceptul de arhitectură adaptivă, apărut în condițiile în care ”digitalul e pretutindeni, tehnologia pur și simplu ne inundă permanent, fiind un termen care nu poate definit astăzi și nici nu poate fi intuit prea bine”.

Interconectare în transferul de informații și adaptare din mers

”E drept că, în ceea ce privește proiectarea, sunt avansuri considerabile, dar practica pe care o facem cu toții, de la o casă, până la urbanism, duce lipsă de conexiune la acesta nouă tendință. Trebuie minimalizată această discrepanță cumva și nu e vorba doar de comunicare și transfer de informații, până la urmă, ci de apariția unor sisteme complexe de adaptare, autonome, și de interconectare în transferul de informații. S-ar părea că sunt, totuși, niște progrese, fiindcă, până la urmă, toate lucrurile din perioada aceasta, prin care trecem, ne-au dovedit că, oriunde am sta, se poate să ne conectăm, să schimbăm idei, de exemplu. Câți dintre noi acum opt-nouă luni bănuiau că se poate face școală de la distanță. Cu toate că lucrurile astea au fost semnalate de mult, ne-au prins nepregățiți și ne-au provocat să ne adaptăm din mers. Cred că asta ar trebui să facem și cu arhitectura”, a mai spus Prof. Dr. Arh. Dragoș Ciolacu.

Mentalitate veche, de arhitectură statică, nu adaptabilă

Potrivit profesorului, ”există o mentalitate veche, de arhitectură statică, de arhitectură care este făcută o dată pentru totdeauna, nu suntem încă adaptați unui sistem de gândire, care să facă arhitectură adaptabilă, capabilă să se autoregenereze, să te simtă pe tine ca locatar, ca și component al acestui spațiu.”

Ce ar trebui să aducă schimbarea: ”Prin acest sistem, să-ți creezi propriul mediu, așa cum îți creezi o haină sau cum îți creezi, eu știu, universul familiei și al prietenilor. Și asta să fie posibil, prin intermediul unor algoritmi, fiindcă, până la urmă, asta este totul – sunt niște algoritmi, prin care putem să ne interconectăm cu mediul ăsta digital, într-un sistem neural, cum e cel al creierului, de exemplu. Avem posibilitatea să adaptăm arhitectura, care, evident, este cu mult în urmă, în mod programat și tehnic. Ar trebui, poate, să abandonăm sistemul clasic, în care ne imaginăm, cu subiect și predicat, exact ce ne așteaptă. Este vorba de o schimbare treptată a mentalităților, astfel încât arhitectura să fie gândită ca interactivă. Și asta nu se referă doar la tehnologie, la a ne invada casa de device-uri și tot felul de aparate, ci e vorba, de fapt, de niște relații simbiotice, între arhitectură și oameni.”

Inteligența artificială și arhitectura adaptivă

”Arhitectura adaptivă este capabilă de autodeterminare permanantă, este vorba de un comportament autonom, capabil să evolueze, prin intermediul interacțiunilor dintre utilizatori și ambient. Sigur că suntem la început cu inteligența artificială și arhitectura adaptivă. În primul rând, este un produs și proces, față de arhitectura clasică, care este doar un produs finit o dată pentru totdeauna. Arhitectura adaptivă este multidisciplinară și implică arhitecți, urbaniști, psihologi și utilizatorii finali. Scopul acestei arhitecturi este de a elabora instrumente sustenabile, capabile de înțelegere a modului de raportare a utilizatorului la tehologia înglobată în arhitectură”, a mai spus arhitectul.