Casa din Ploieşti a compozitorului Paul Constantinescu, clădire monument istoric de importanţă naţională, va fi restaurată în cadrul unui proiect cu o valoare de peste 2 milioane de euro, finanţat prin programul RO-CULTURA.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Consiliul Judeţean (CJ) Prahova, instituţia a depus proiectul “Restaurarea, revitalizarea şi punerea în valoare a obiectivului Casa compozitorului Paul Constantinescu, Ploieşti” în cadrul programului RO-CULTURA.
Prin implementarea proiectului care se va derula pe o perioadă de 36 de luni, clădirea monument istoric de importanţă naţională, o realizare neoclasică a secolului al XIX-lea, cu elemente arhitecturale ce aparţin stilului baroc, va fi restaurată şi consolidată, iar cei 590 de metri pătraţi de spaţiu muzeal şi concertistic vor fi dotaţi corespunzător.
În acest interval, vor fi organizate două evenimente muzicale cu caracter de repetabilitate pentru valorificarea creaţiei muzicale a lui Paul Constantinescu.
“Proiectul cuprinde şi va implementa un plan de valorificare a patrimoniului cultural prin organizarea de activităţi de educaţie culturală şi artistică, în colaborare cu partenerii săi din România (Fundaţia Culturală ‘Remember Enescu’) şi Norvegia (International Voice of Justice – Europe), respectiv organizarea Concursului ‘Paul Constantinescu’ (ediţia 2021) şi a Festivalului Internaţional ‘Paul Constantinescu’ (prima ediţie – 2023)”, arată sursa citată.
Valoarea totală a investiţiei este de 10.582.442 de lei, respectiv 2.186.681 de euro, din care 7.797.098 de lei (1.611.137 de euro) reprezintă sprijinul financiar nerambursabil. AGERPRES
Sursă foto: www.qmagazine.ro