Camera bucureşteană şi Ordinul Arhitecţilor din România vor coopera în vederea promovării reciproce şi pentru dezvoltarea unor programe şi activităţi cu implicaţii asupra comunităţii de afaceri bucureştene şi a comunităţii de arhitecţi din capitală, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.

În acest sens, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), a avut loc semnarea protocolului de colaborare între cele două entităţi. Ca urmare a semnării acestui document de către preşedintele CCIB, Iuliu Stocklosa, şi de către preşedintele OAR-Filiala Bucureşti, Emil Ivănescu, cele două părţi vor coopera în vederea promovării reciproce şi dezvoltarea unor programe şi activităţi cu implicaţii asupra comunităţii de afaceri bucureştene şi a comunităţii de arhitecţi din capitală.

La eveniment au participat din partea OAR – Filiala Bucureşti: Irina Meliţă, vicepreşedinte cu comunicarea, Andrei Fenyo, vicepreşedinte cu legislaţia şi Cătălin Berescu, trezorier.

“Rolul nostru este de a aduce plus valoare oamenilor de afaceri. În baza parteneriatelor instituţionale cu primăriile de sector şi Primăria Capitalei, Camera bucureşteană va susţine proiectele OAR – Filiala Bucureşti privind calitatea în domeniul urbanismului şi arhitecturii, în rândul comunităţii de afaceri bucureştene”, a afirmat cu acest prilej preşedintele CCIB.

De asemenea, Iuliu Stocklosa a subliniat implicarea CCIB în dezvoltarea Capitalei, punctând preocuparea pentru asigurarea de forţă de muncă de bună calitate, în concordanţă cu solicitările pieţei, pregătită inclusiv în sistem dual.

La rândul său, Emil Ivănescu, preşedintele OAR – Filiala Bucureşti, a apreciat că “protocolul semnat azi (luni, n.r.) stabileşte colaborarea cu CCIB pe partea de servicii specifice oferite de Camera bucureşteană, cursurile, formările profesionale în domeniul de business utile în construcţii şi proiectare, organizarea de evenimente comune axate pe diverse teme cu accente pe zona dezvoltării mediului de afaceri şi a mediului de constructii şi arhitectura”.

În opinia sa, Bucureştiul este un organism complex, în care decidenţii din administraţie, profesioniştii OAR, societatea civilă şi cei din zona economică trebuie să se implice deopotrivă pentru dezvoltarea sustenabilă a Capitalei.

“Semnarea protocolului de colaborare cu OAR – Filiala Bucureşti se înscrie în sfera preocupărilor constante ale Camerei bucureştene de a pune la dispoziţia comunităţii de afaceri instrumente utile pentru a-şi eficientiza activitatea şi este o dovadă a disponibilităţii CCIB de a participa în mod constructiv la reformarea structurală a României şi de a-şi asuma noi responsabilităţi pentru a contribui la îmbunătăţirea mediului economic”, se mai precizează în comunicat.

CCIB oferă membrilor săi, dar şi comunităţii de afaceri bucureştene o gamă largă de servicii: de la arbitraj comercial şi mediere, înfiinţări de firme, sucursale, filiale, servicii personalizate de promovare a produselor şi serviciilor, inclusiv prin intermediul reprezentanţelor sale din străinătate, eliberare de certificate de origine sau de atestare a situaţiei de forţă majoră şi până la servicii organizare de evenimente. Potrivit statutului CCIB, membrii săi beneficiază de o serie de facilităţi.

Aprobarea în 2001 a Legii Exercitării Profesiei de Arhitect a făcut necesară înfiinţarea unui organism apolitic care să administreze această lege şi dreptul de exercitare a ei, precum şi să contureze obligaţiile ce revin arhitecţilor în realizarea producţiei de arhitectură. Ordinul Arhitecţilor din România, care a luat fiinţă în iulie 2001, şi-a propus tocmai aceste obiective, elaborând în plus o platformă program ce sublinia dorinţa de implicare a arhitecţilor în determinarea unui sistem coerent privind amenajarea teritoriului naţional, precum şi necesitatea încurajării creaţiei şi producţiei de arhitectură şi urbanism de cea mai bună calitate.

La scurt timp, în luna octombrie 2001, a fost înfiinţată Filiala Teritorială Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România, fiind aleasă, prin votul Conferinţei de Constituire, conducerea filialei până în mai 2002, conducere reconfirmată de votul Conferinţei Teritoriale de alegeri care a ales aceeaşi conducere pentru o perioadă de patru ani.

În prezent, OAR Bucureşti numără 4.190 membri, încadraţi în mai multe secţiuni ale Tabloului Naţional al Arhitecţilor: arhitect cu drept de semnătură, conductor arhitect cu drept de semnătură, arhitect stagiar, conductor arhitect stagiar, arhitect fără drept de semnătură şi conductor arhitect fără drept de semnătură. AGERPRES