Arhitectul Ștefan Bâlici a condus șase ani Institutul Național al Patrimoniului, iar acum a decis să candideze pentru postul de președinte al Ordinului Arhitecților din România (OAR), acesta anunțându-și candidatura printr-un mesaj publicat pe contul său de FB:

„Toată lumea are așteptări de la arhitecți, pe bună dreptate. Societatea, ca sistem în care arhitectul are un rol fundamental, are așteptări de la arhitecți. Și, foarte important cred, arhitecții înșiși au așteptări de la arhitecți. Cum facem să funcționăm, ca breaslă, mai bine în fața tuturor acestor așteptări?

În urmă cu câteva luni spuneam, într-un context aparte, că singura «rețetă» în care cred pentru protejarea moștenirii comune – fie ea culturală, de breaslă, comunitară, în toate valențele ei, este aceea de a lucra, cu rost, împreună. Aplicat, riguros, cu răspundere, etic. 

Contextul la care fac referire a făcut vizibilă o mobilizare pe care am interpretat-o ca fiind în sprijinul unui mod de lucru, nu al unei persoane în particular, o mobilizare care m-a impresionat, dar m-a și responsabilizat în egală măsură. 

Așa se face că îmi anunț azi intenția de a candida pentru președinția Ordinului Arhitecților din România. În raport cu valorile și comunitatea – sau, mai precis, comunitățile – cred că se poate construi cu folos pe mai departe pe bazele puse timp de 20 de ani în cadrul OAR, prin implicarea celor care și-au asumat sarcini și responsabilități, fie că au fost aleși în forurile de conducere ale organizației, fie că au acționat în grupurile de lucru sau ca membri ai colectivului tehnic.”

Arhitect specializat în restaurare, Ștefan Bâlici este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București.

A fost directorul INP din ianuarie 2016 până în februarie 2022; a avut pentru 1 an de zile mandat de interimar, ulterior câștigând concursul organizat și ocupând funcția pentru 5 ani. Mandatul său s-a încheiat în decembrie 2021, însă ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, i-a oferit un contract de interimar pentru două luni, după care, ministrul a decis încetarea prelungirii contractului, astfel îndepărtându-l de la conducerea INP și stârnind revolta specialiștilor din domeniul arhitecturii și al patrimoniului din România. 

Arhitectul Eugen Vaida, președintele Asociației Monumentum și coordonatorul proiectului Ambulanța pentru Monumente, și-a declarat susținerea pentru candidatura lui Ștefan Bâlici, de asemenea, pe pagina sa de Facebook:

„Cu siguranță, Ordinul Arhitecților din România și patrimoniul vor avea de câștigat prin candidatura lui Ştefan Bâlici pentru funcția de președinte al organizației profesionale. Intenționam să renunț la implicarea mea în grupurile de lucru, dar această decizie vine ca un suflu nou și mă face să-mi doresc să continui munca începută atât în zona de patrimoniu, cât și în zona rurală. Succes, Ștefan!”

Alegerile pentru forurile de conducere ale organizației profesionale vor avea loc între 2 și 3 iulie, în cadrul Conferinței naționale a Ordinului Arhitecților din România.