
Turnul de artă Luma Arles proiectat de arhitectul nonagenar Frank Gehry, îmbrăcat în oțel inoxidabil, pentru a evoca pictura Noaptea înstelată a lui Van Gogh se apropie de inaugurarea ce va avea loc în iunie anul acesta.
Piesa centrală a Centrului de Arte din orașul francez Arles, situat în sudul Franței, este un turn înalt de 56 de metri, proiectat de arh. Gehry, câștigător al Premiului Pritzker.

Turnul de 15.000 de metri pătrați va găzdui săli de seminar, spații de expoziție, facilități de cercetare, un auditoriu și o cafenea pentru Centrul de Arte, înființată de colecționarul elvețian Maja Hoffmann în 2004.
Fațada sa distinctivă este îmbrăcată în 11.000 de panouri din oțel inoxidabil dispuse neregulat, frânte de numeroase ferestre proeminente, asemănătoare unor cutii din sticlă. Turnul unghiular se ridică dintr-o bază cilindrică de sticlă.

Potrivit arhitectului, forma bazei a fost inspirată de amfiteatrul roman din Arles, iar nivelurile sale superioare amintesc Noaptea înstelată a pictorului Vincent van Gogh, pe care acesta a pictat-o în 1889 în timp ce se afla în azilul din apropierea Saint-Paul-de-Mausole.
„Am vrut să evocăm amprenta locală, de la «Noaptea înstelată» a lui Van Gogh la formațiunile de roci pe care le găsești în regiune”, a explicat Gehry. „Tamburul său central amintește de planul amfiteatrului roman.”

Finanțat de o donație de 150 de milioane de euro din partea Hoffmann, Centrul de Artă Luma Arles este construit pe un fost șantier feroviar deținut de compania feroviară națională franceză SNCF.
Împreună cu turnul, o serie de clădiri industriale existente pe sit sunt transformate în spații expoziționale de către Selldorf Architects din New York.
Centrul de artă Luma Arles finalizat va fi înconjurat de un parc public, numit Parc des Ateliers, care va fi proiectat de arhitectul peisagist belgian Bureau Bas Smets.
Arhitectul canadian-american Gehry este unul dintre cei mai importanți arhitecți din lume, cu proiecte renumite în portofoliu, precum Walt Disney Concert Hall din Los Angeles și Muzeul Guggenheim din Bilbao.
Arhitectul proiectează în prezent o pereche de zgârie-nori în Toronto și reface intrarea și coridorul boltit de la Philadelphia Museum of Art.
Sursa dezeen.com